Doi deputați PNL vor să interzică „romii” prin Constituție: „Cum se numesc țiganii în Ungaria, în Franța? Se numesc romi?”

Publicat: 31/05/2013, 10:36
Actualizat: 08/08/2015, 04:36

Doi deputați PNL vor ca în viitoarea Constituție să fie menționat că nicio minoritate, cu excepția celor cu rădăcini comune și atestate științific cu românii, nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul „român” sau derivate. Totodată, ei mai propun ca textul actual „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” să devină „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Mircea Dolha și George Crăciunescu, deputați PNL, au depus la Comisia de revizuire a Constituției două amendamente. Primul propune ca nicio minoritate, cu excepția celor cu rădăcini comune și atestate științific cu românii, să nu poată folosi în titulatura ei oficială termenul „român” sau derivate.

Amendamentul depus de cei doi deputați are următorul cuprins: „Cu excepția minorităților care au rădăcini comune atestate științific cu românii, nicio altă minoritate nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul de român, derivate ale acestuia sau sonorități asemănătoare, care pot crea confuzie, inducând o falsă origine română”. Sub acest amendament este scris cu pixul „romii”, titulatură pe care această etnie o folosește oficial de 20 de ani.

„Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista și alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ține de românism. Pot apărea și alte minorități care să se intituleze nu știu cum. Nu e normal să se denumeasă și alții cu derivate din acest cuvânt”, a spus deputatul PNL Mircea Dolha, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

George Crăciunescu: „Nu ne băgați în cloacă!”

Celălalt inițiator, deputatul George Crăciunescu, a precizat pentru gândul că amendamentul în cauză îi vizează pe romi, nu și pe aromâni, cele două fiind singurele minorități din România care au în titulatura lor termenul „român”.

„Toți cei care sunt pe meleagurile noastre și au origini românești sunt români. Nu vizează aromânii. Amendamentul este legat mai mult de romi”, afirmă George Crăciunescu, precizând că vrea să creeze dezbatere pe această temă. „Cum se numesc țiganii în Ungaria, în Franța? Se numesc romi?”, se întreabă deputatul.

În continuare, el menționează faptul că au fost preluate multe lucruri bune de la Uniunea Europeană, însă românii trebuie să rămână români.

„Inițiativa ne aparține nouă, noi nu angajăm partidul. Noi nu avem nimic absolut cu nimeni. Toată lumea își poate spune cum vrea atâta timp cât nu deranjează pe cineva. Prea suntem terfeliți peste tot, iar propunerile noastre sunt naționalism pur. Prea suntem peste tot oaia neagră, trebuie să ne mai îndreptăm coloana vertebrală un pic. Toată stima pentru toți și pentru cultura lor, dar nu ne băgați în cloacă și alături de cei care fac multe fărădelegi”, mai spune deputatul.

Nicolae Păun: „O să se facă de râs”

Deputatul Nicolae Păun, liderul Partidei Romilor, cataloghează propunerea deputaților liberali drept absurdă și o compară cu situația ipotetică în care „ardelenii nu ar mai avea voie să se numească ardeleni, iar moldovenii moldoveni”.

„După 20 de ani și ceva de ani de la Revoluție, după zeci de recomandări făcute de către Comisia Europeană sau de către alte foruri internaționale cu privire la dreptul minorității rome, doi domni deputați vor să iasă în evidență și nu știu cum. Cel mai urât lucru mi se pare faptul că în PNL, și probabil ei nu știu asta, prim-vicepresedinte este un minoritar, domnul Klaus Iohannis”, a declarat deputatul pentru gândul.

Potrivit acestuia, titulatura de romi este în conformitate cu limba pe care ei o vorbesc – limba romani. „Din păcate nu există limba țigănească, dacă s-ar fi numit limba țigănească am fi spus ‘Da”. Au fost sute de dezbateri și recomandări de afară pe această temă. În plus, mai există și Carta limbilor regionale și minoritare, care a fost adoptată. Dacă domnii deputați cred că au succes, să îi dea bătaie, dar o să se facă de râs”, mai spune el.

Referitor la motivația inițiatorilor că românii au de suferit din cauza infracțiunilor comise de romi în străinătate, Nicolae Păun se întreabă ce s-ar putea întâmpla cu românii care fac delicate. „Ce îi spune ăluia care e ardelean, moldovean, oltean și care comite infracțiuni? ‘De mâine nu te mai numești roman, ci moldovean sau nu știu cum, pentru că faci România de râs”. Este o aberație”.

În continuare, Nicolae Păun vine cu o propunere: romii să se numească indoromi. „Dacă asemuirea de termeni ‘România”, ‘român”, ‘rom” creează disfuncționalități, disconfort și un prejudiciu de imagine, hai să le spunem la romi indoromi și nu are nicio treabă cu România. Noi ne numim indoromi și românul e roman, nu mai poți să creezi confuzie. India înseamnă o altă zonă geografică pe planeta asta Marte, iar România e România”, conchide el.

Familia alcătuită din bărbat și femeie, în Constituție

Un alt amendament la Constituție depus de cei doi prevede ca textul actual „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” să devină „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

„Amendamentul are un rol în ce privește viitorul familiei, al țării, ca atare. E un amendament legat de morala creștină, de tradiția poporului român, de ce caracterizează ființa poporului român. Recensământul făcut în România arată că peste 85% din cetățeni sunt de origine ortodoxă, iar în religia creștină căsătoria între un bărbat și o femeie e cea firească, normală”, a argumentat Grigore Crăciunescu în conferința de presă.

Potrivit acestuia, acest amendament este susținut de 45 de alți deputați PNL și de doi deputați PSD, în timp ce celelalte sunt depuse în nume propriu.

Acest amendament vine la două luni după ce Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a decis „inițierea unor acțiuni de sensibilizare a oficialităților, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituție a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanța tradiției creștine a poporului român, evidențierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării, a necesității predării religiei în școală, precum și importanța susținerii românilor aflați în afara granițelor țării”.

În privința sublinierii rolului familiei în societate, Biserica propunea ca în viitoarea Constituție să fie definită familia ca unirea dintre un bărbat și o femeie. „Biserica are această responsabilitate de a fi un garant moral în societate și în fața credincioșilor și dorim foarte mult să fie menționat în mod expres acest lucru, asta înseamnă pentru noi familie”, au declarat, la momentul respectiv, pentru gândul reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Referitor la acele propuneri, Patriarhia Română afirma că va formula un punct de vedere unitar și oficial al Bisericii Ortodoxe Române după ce ierarhii ortodocși români vor trimite propuneri de revizuire a Constituției României la Cancelaria Sfântului Sinod.

Cei doi deputați au depus, de asemenea, și alte amendamente prin care propun introducerea obligativității votului, dar și obligația ca schimbarea formei de guvernământ să se poată face doar prin referendum la care să participe 50% plus unu din alegătorii înscriși pe listele de vot.

JULIUS RICHARD PETRI. Caută bacteriile din Google Doodle-ul pentru JULIUS RICHARD PETRI. VIDEO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Povestea omului din spatele cortinelor iUmor. Andreas Petrescu, în afara show-ului de televiziune
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt” Andreea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Arheologii cred că au găsit locul în care a murit Augustus, primul împărat al Imperiului...
×