Prima pagină » Știri » DOSAR PENAL după ce un bărbat care s-a simțit RĂU la Mitingul Diasporei A MURIT. Ce spun doctorii care l-au consultat

DOSAR PENAL după ce un bărbat care s-a simțit RĂU la Mitingul Diasporei A MURIT. Ce spun doctorii care l-au consultat

DOSAR PENAL după ce un bărbat care s-a simțit RĂU la Mitingul Diasporei A MURIT. Ce spun doctorii care l-au consultat
Bărbatul din Turnu Măgurele, care a murit la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, a fost diagnosticat cu ulcer, se arată într-un comunicat de presă al unității spitalicești, precizând că pacientul a fost internat în Secția de Terapie Intensivă.

„La Spitalul Județean s-a prezentat în data de 15 august, prin transfer, un pacient de 68 de ani cu hemoragie digestivă superioară exprimată prin malenă și sindrom anemic sever. Investigațiile au confirmat diagnosticul de ulcere multiple sângerânde și a fost internat la Terapie Intensivă unde a beneficiat de tratament specific pacientului critic”, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de Spitalul Județean Alexandria.

Directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanții unității medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune.

„Am solicitat Serviciul de Medicină Legală și Poliția pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparținători nicio solicitare, iar aparținătorii nu ne-au declarat nouă nimic”, a declarat reprezentantul spitalului.

Valentina Roibu a adăugat că starea pacientului era una degradată.

„Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare și s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică”, a mai spus Valentina Roibu.

De asemenea, Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că bărbatul a acuzat sângerări la nivelul nasului în timpul mitingului din Piața Victoriei de pe 10 august, fiind îngrijit de medicii de pe o ambulanță SMURD aflată acolo. El le-a spus doctorilor că suferă de boli cronice.

„În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%)”, precizează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), pe Facebook.

După ce i s-a acordat primul ajutor, medicii i-au propus bărbatului transportul la spital, însă acesta a refuzat.

Polițiștii din Teleorman au fost sesizați de reprezentanții spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simțit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, și au deschis un dosar penal. Cauza exactă a morții va fi stabilită după efectuarea necropsiei.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineață, colegii noștri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliției.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanții unității medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune. „Am solicitat Serviciul de Medicină Legală și Poliția pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparținători nicio solicitare, iar aparținătorii nu ne-au declarat nouă nimic”, a declarat reprezentantul spitalului.

Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată.

„Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare și s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică”, a mai spus Valentina Roibu.

Polițiștii din Teleorman au fost sesizați de reprezentanții spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simțit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, și au deschis un DOSAR PENAL.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că polițiștii au fost sesizați de reprezentanții spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani.

Anchetatorii au dispus efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineață, colegii noștri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria„, a declarat reprezentantul Poliției.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanții unității medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune.

„Am solicitat Serviciul de Medicină Legală și Poliția pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparținători nicio solicitare, iar aparținătorii nu ne-au declarat nouă nimic„, a declarat reprezentantul spitalului.

Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată.

„Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare și s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică”, a mai spus Valentina Roibu.

Surse locale au declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a leșinat în urma acțiunii cu gaze lacrimogene, la mitingul din Piața Victoriei, din urmă cu mai bine de o săptămână. Bărbatul ar fi suferit o puternică hemoragie nazală și bucală, iar de atunci starea sa de sănătate s-a înrăutățit.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?