Prima pagină » Știri » DOSARUL UIOREANU 15%. Mita, cerută pe SMS. STENOGRAME: „Douăzeci cash…și vorbim…Dă-mi lei, ce să zic?”

DOSARUL UIOREANU 15%. Mita, cerută pe SMS. STENOGRAME: „Douăzeci cash…și vorbim…Dă-mi lei, ce să zic?”

DOSARUL UIOREANU 15%. Mita, cerută pe SMS. STENOGRAME: „Douăzeci cash...și vorbim...Dă-mi lei, ce să zic?
Compania UTI implicată în dosarul de corupție al lui Horea Uioreanu

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, anchetat și reținut de DNA, este acuzat că a luat de la oameni de afaceri șpagă reprezentând 15% valoarea contractelor atribuite din fonduri publice. Liberalul ar fi primit 100.000 euro și ar fi urmat să primească încă pe atâta pentru contracte de 11 milioane euro.

Uioreanu este acuzat de luare de mită, procurorii susținând că șeful CJ ar fi făcut acest lucru de 17 ori. În schimbul mitei, Uioreanu a suplimentat contractul pentru construcția unei piste pentru aeroportul din Cluj cu suma de 10 milioane euro, în beneficiul companiei deținute de omul de afaceri Ioan Bene. Anchetatorii susțin că șeful CJ a aprobat suplimentul de 10 milioane euro prin proceduri de achiziție ilegale.

Uioreanu mai este acuzat de DNA că a cerut de la un alt om de afaceri aproape 700.000 lei. În schimbul banilor, Uioreanu și alți complici au trucat licitații publice și au alocat fonduri publice discreționar. Mai precis, firma SC Sinai ce aparține omului de afaceri Pogăcean Vasile avea contracte cu mai multe primării din județ, iar Uioreanu ar fi cerut și primit mită de la acesta. În schimbul banilor șeful CJ direcționa fondurile publice cu prioritate fix la primăriile cu care firma lui Pogăcean avea contracte. Astfel ar fi fost direcționate discreționar fonduri în valoare totală de aproape 1 milion de euro.

În acest dosar a fost trimis în judecată și un director al companiei UTI, deținută de milionarul Tiberiu Urdăreanu. DNA susține că Uioreanu, printr-un consilier județean, a solicitat directorului companiei UTI suma de 20.000 euro pentru concesionarea parcării și serviciilor de parking din cadrul Aeroportului Internațional din Cluj.

În rechizitoriu se rețin următoarele:

â–ºPotrivit actelor de la dosar se reține că, la data de 9 aprilie 2014, inculpații Davidescu Gabriel Radu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA, a convenit cu inculpații Uioreanu Horea Dorin și Petran Ioan (consilier județean în cadrul CJ Cluj) remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare, pentru ca aceștia să inițeze și să voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ prin care să se aprobe înființarea și tarifarea parcării pe termen în lung în cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj Napoca. Se reține că, din suma promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul Davidescu Gabriel Radu a remis celor doi suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare.

â–ºÎn cadrul discuțiilor purtate, inculpații au convenit că, în schimbul remiterii de către inculpatul Davidescu Gabriel Radu a sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare reprezentant al CJ Cluj, aceștia vor propune inițierea unui proiect de hotărâre și vor vota favorabil pentru înființarea parcării long term în condițiile și amplasamentul vizat de concesionar.

â–ºDupă finalizarea negocierilor, inculpații Petran Ioan și Uioreanu Horea Dorin au revenit în Cluj-Napoca. În după-masa aceleiași zile inculpatul Petran Ioan a luat legătura cu inculpatul Davidescu Gabriel căruia i-a comunicat prin intermediul unui SMS că va trebui să plătească suma de 20.000 euro cash și că vor mai ține legătura pe problema luată în dezbatere: „Doua zeci cash…si vorbim…”

â–ºAstfel, la ora 16:44 Davidescu Gabriel l-a contactat pe consilierul județean și i-a comunicat că nu a reușit să rezolve problema sa, la care Petran Ioan a replicat că poate primi și lei. În continuarea discuției, Davidescu Gabriel îl asigură pe interlocutor că nu moneda este o problemă ci faptul că nu a reușit să facă rost de bani. Cu toate că Davidescu Gabriel este neechivoc în cuprinsul discuției, Petran Ioan a insistat la acesta să fie ajutat și a cerut de la Davidescu Gabriel să facă eforturi și să „îl rezolve pe el înainte de toate”:

DAVIDESCU: Nu am plecat șefu în Marea Egee, doar că nu am reușit să te rezolv.

PETRAN IOAN: Da, nu ați reușit să mă rezolvați. Vă rog să mă rezolvați că în viața mea nu am fost așa.

DAVIDESCU: Te cred. Văd ce…fac, că e un pic complicat în perioada asta și nu reușesc realmente.

PETRAN IOAN: Dă-mi lei, ce să zic? Numai aia, știi?

DAVIDESCU: Da, nu, nici vorbă, aia-i irelevantă până la urmă.

PETRAN IOAN: Da.

DAVIDESCU: Nu, aia-i cea mai simplă dintre probleme. Dar până acolo, până acolo nu reușesc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dosar DNA în cazul Oana Gheorghiu. Procurorii se pregătesc de audieri
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
Cel mai nou cuplu din showbiz, Steve Ant și Alina Oprea de la „Desafio”, se destăinuie! Declarații în premieră! Ce a putut să spună grecul despre Ramona Olaru?!
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău