Prima pagină » Știri » Două persoane au murit din cauza virusului gripal AH1N1

Două persoane au murit din cauza virusului gripal AH1N1

Două persoane au murit din cauza virusului gripal AH1N1
Virusul gripal AH1N1 a făcut primele victime

Virusul gripal AH1N1 a făcut primele victime în acest sezon rece: o femeie din județul Mureș și un bărbat (45 ani) din județul Galați. Informația a fost confirmată de reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), ale căror date arată că persoanele decedate nu s-au vaccinat împotriva gripei.

Femeia decedată avea 50 de ani și suferea de obezitate și diabet zaharat de tip II. Primele simptome ale gripei au apărut pe data de 19 ianuarie, femeia fiind internată pe 24 ianuarie, iar starea ei de sănătate a evoluat negativ, decesul înregistrându-se pe data de 1 februarie.

Bărbatul care a murit din cauza gripei sezoniere avea 45 de ani și suferea de obezitate de tip III, diabet zaharat de tip II și hepatită cronică. Boala a debutat pe data de 24 ianuarie, iar pacientul a fost internat cinci zile mai târziu la Spitalul de Boli Infecțioase Galați, unde a primit tratament antiviral. Bărbatul a murit pe data de 1 februarie cu diagnosticul insuficiență cardio-renală,  infarct miocardic acut posterior ventricular stâng, nefropație diabetică.

Datele INSP mai arată că, în data de 4 februarie, erau înregistrate la nivel național 23 de cazuri de gripă confirmate, față de 67 de cazuri de gripă înregistrate în aceeași perioadă din sezonul 2012 – 2013.

Până în 26 ianuarie, au fost vaccinate antigripal, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, 516.575 de persoane din grupele la risc, potrivit ultimei informări a institutului.

Nicolăescu va sista campania de vaccinare a gripei sezoniere

Având în vedere circulația scăzută a virusului pe teritoriul României, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat că va sista campania de vaccinare a gripei sezoniere.

Anunțul a fost făcut la videoconferința cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică (DSP) și managerii de spitale, susținută joi de ministrul Sănătății.

„La începutul acestei săptămâni, Comitetul Național de Vaccinologie ne-a transmis că poate fi încheiată campania de vaccinare pentru sezonul 2013 – 2014, având în vedere evoluția lentă a virusului gripal, numărul mic de cazuri de gripă confimate, respectiv 23 de cazuri până în 4 februarie, față de 67 în 2013. De asemenea, imunizarea organismului se produce în interval de trei săptămâni de la vaccinare. Practic, cei care s-ar vaccina astăzi ar fi protejați abia peste trei săptămâni, adică la sfârșitul lunii februarie, când deja nu se mai impune vaccinarea”, a spus Nicolăescu.

Totodată, recomandarea Comitetului Național de Vaccinologie a fost epuizarea stocurilor existente în acest moment în teritoriu, la DSP-uri și în cabinetele medicilor de familie, cantitate care acoperă nevoia de vaccinare pentru întregul sezon, după care campania de vaccinare poate fi declarată încheiată, a mai spus ministrul.

„Îi rog pe medicii de familie care mai au stocuri să încerce să convingă persoanele cu riscuri foarte mari să se vaccineze în această perioadă. În cazul în care nu vor dori să se vaccineze, declarăm închisă campania de vaccinare. În condițiile excepționale din acest sezon, în care circulația virusului gripal a fost redusă, aproximativ 80.000 doze se află încă în stocurile direcțiilor de sănătate publică și în teritoriu la medicii de familie”, a mai spus ministrul Nicolăescu.

Nicolăescu a mai spus că cele 400.000 de doze de vaccin antigripal produse la Institutul Cantacuzino vor rămâne în custodia institutului pentru cazuri de pandemie sau pentru orice situație excepțională, conform recomandării Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Potrivit ministrului, orice țară trebuie să aibă un stoc de vaccin pentru situații excepționale. „Comisia de specialitate care a fost numită pentru finalizarea studiului clinic asupra vaccinul gripal ne-a comunicat faptul că rezultatele finale ale testelor referitoare la eficacitatea produsului vor fi disponibile după data de 25 februarie”, a adăugat Nicolăescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Monica Anghel și fiul ei, Aviv, cel mai frumos duet la un festival de muzică de la Oradea
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Jocul periculos care a dus la Marele Război: Cum s-a extins focul din Balcani în întreaga Europă