Prima pagină » Știri » Drumeție către secția de votare. Ioan și Alecsandru, studenți, iau Canada la picior ca să îi scoată pe români la urne

Drumeție către secția de votare. Ioan și Alecsandru, studenți, iau Canada la picior ca să îi scoată pe români la urne

Drumeție către secția de votare. Ioan și Alecsandru, studenți, iau Canada la picior ca să îi scoată pe români la urne

Sunt 127 de kilometri, după Google Maps, susțin tinerii, iar 46 dintre ei vor fi parcurși cu feribotul. Și-au propus să plece vineri dimineață din campus (la 5.30 a.m. Ora Canadei) și să parcurgă zilnic câte 30 de kilometri pentru a ajunge duminică dimineață la vot. Și-au pregătit rucsacul, sacii de dormit și pașapoartele.  La fel cum și-au pregătit și mesajul pe care îl vor transmite românilor pe drum.

Foto: Facebook Ionut si Alecsandru

„Vom face o oprire în New Westiminster”, povestește Ioan Ovidiu Rațiu, „dar și în Vancouver, unde cunosc un număr foarte mare de români, având în vedere că am locuit trei ani acolo. Este un gest simbolic”, susține Rațiu pentru gândul, un gest făcut pentru a încuraja românii de pretutindeni, în special comunitatea din Vancouver, să își exercite dreptul la vot.

Traseul pe care îl vor parcurge Ioan și Alecsandru începând de vineri, 14 noiembrie

Și-au pregătit plecarea din scurt, după primul tur, când au văzut că 48% dintre români nici nu s-au prezentat la vot. Așa că au decis să plece în drumeție spre secția consulară pentru a-și exercita dreptul câștigat de alții pentru ei.

„E un gest simbolic menit să convingă”, spun cu modestie cei doi tineri români. Așa că și-au creat pe Facebook o pagină dedicată, Drumetia catre sectia de votare, sperând ca mesajul lor să ajungă pe alte pagini ale comunității românești din Vancouver. Vestea a ajuns și în Spania, acolo unde a studiat Ionuț Alecsandru. „Am trimis ziarului El Pais și publicației Noi în Spania două e-mailuri explicând inițiativa noastră”, povestește Alecsandru.

Foto: Facebook Ionuț Alecsandru

Originar din Darabani, Botoșani, Alecsandru studiază Lingvistica la Madrid și a venit într-un schimb de experiență la Universitatea Victoria din Canada.  „Sincer, sper ca inițiativa noastră să îi facă pe români să conștientizeze că este necesar să își exercite dreptul la vot”, spune, în vreme ce tovarășul său de drum, Ioan Ovidiu Rațiu vorbește despre posibilitatea de a face o schimbare.

Foto: Facebook Ioan Ovidiu Rațiu

„Aveți ocazia să schimbați ceva iar votul vostru contează. Eu merg să votez. Voi?” este mesajul pe care tânărul de 22 de ani, de loc din Bistrița Năsăd, îl are pentru colegii săi de generație și pentru prietenii care au rămas acasă.

Cei doi globe-trotteri și-au propus să meargă până la feribot pe jos, un drum estimat să dureze 6 ore. Apoi vor face 46 de km pe apă, cu feribotul, urmând să campeze „undeva lângă terminal”. Sâmbătă, în zori, vor porni din nou la drum, ținta fiind orașul New Westminster. Aici Ovidiu Rațiu a locuit pentru trei ani și știe câteva familii de români care-și construiesc prezentul în Canada. Vrea să le bată la ușă și să le cheme la vot pentru alegerea unui nou președinte. „Am primit un mesaj de la o româncă care ne-a spus Sper să ajungeți cu bine! Poate o să vă întâlnesc! Deci mesajul nostru a ajuns și la comunitatea românească din Vancouver”, povestește Rațiu. „Iar duminică vom fi la vot”.

Pe parcursul drumeției spre secția consulară, băieții promit să țină un fel de jurnal: să posteze imagini și fotografii de pe drum, ori impresii de la votare. „Modelul nu este unul original”, spune Ovidiu Rațiu. „Cu siguranță drumeții pentru o cauză nobilă s-au mai făcut. Dar la primul tur de scrutin în Vancouver nu am văzut foarte mulți români ieșiți la vot. Poate o vor face acum, pentru că ne alegem un nou președinte”.

Cum ar trebui să fie el în viziunea unui român de 22 de ani, care trăiește de 7 în Canada: „Să ne reprezinte nu doar național, ci și internațional. Să fie serios și să ofere stabilitate. Cred că oamenii din România vor o schimbare. S-au săturat de scandaluri politice”.

În Canada la primul tur de scrutin au fost patru secții de votare, la Ottawa, Montreal, Toronto și la Vancouver. Potrivit BEC, numărul de alegători prezenți la urne a fost de 2668.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă