După ce Guvernul a scris negru pe alb că intervenția de la Colectiv a fost „necoordonată” și „sub medie”, Arafat îl ia la întrebări pe Cioloș

După ce Guvernul a scris negru pe alb că intervenția de la Colectiv a fost „necoordonată și „sub medie, Arafat îl ia la întrebări pe Cioloș
Publicat: 25/03/2016, 07:58

Surse din Guvern au confirmat pentru Mediafax că premierul a primit miercuri seară un raport realizat de Departamentul pentru Situații de Urgență ca răspuns la observațiile făcute în Raportul Corpului de Control al Guvernului privind tragedia din Colectiv.

Mai exact, DSU cere anumite clarificări, spre exemplu privind nivelul de dotare al serviciilor de ambulanțe, despre care raportul Corpului de Control spune că sunt „insuficiente chiar și raportat la intervenția în situații obișnuite”.

„DSU cere clarificări pe ceea ce este în raport, este de acord cu unele observații, ceea ce este un semn bun, deja au început și ei să implementeze niște propuneri, însă la câteva observații obiectează, argumentează. Legat de ambulanță, aici are întrebări, remarca din raportul Corpului de Control e generală, că dotarea nu e corespunzătoare (mașini vechi și personal puțin). Cu asta nu este de acord, dar cred că aici e o neînțelegere și o vom clarifica, și întreabă la începutul răspunsului dacă în Raportul Corpului de Control face referire în general sau la intervenția din Colectiv”, au declarat surse din Guvern pentru MEDIAFAX.

De asemenea, în legătură cu reproșul supraviețuitorilor și al familiilor victimelor privind refuzul lui Arafat pentru intervenția ambulanțelor private, „acestea au fost la miezul nopții, când deja pacienții fuseseră transportați la spitale”, au explicat sursele din Guvern, deci nu se poate vorbi de un refuz.

„Au venit târziu, dar poate nu am fost suficient de clari, e o legendă care nu se confirmă din analiză, ambulanțele private nu le-a întors nimeni din drum, erau deja foarte multe utilaje și au plecat, polițiștii de acolo au notat cine a venit, dar nu mai era nevoie, nu mai erau pacienți la acea oră sau erau deja foarte multe ambulanțe. Ambulanțele private au preluat un alt rol în seara aceea, și anume preluarea celorlalte apeluri de intervenție din oraș, deci au fost foarte implicate, dar din linia a doua”, au mai declarat sursele din Guvern.

De asemenea, în următoarele 10 zile, Guvernul va adopta un plan de acțiuni menit să corecteze la nivel legislativ și instituțional aspectele semnalate în Raportul Corpului de Control.

„Vrem să ducem discuția în zona profesională, din păcate în zona media s-a inflamat pro și contra Arafat. Raportul Corpului de Control nu e pro sau contra Arafat, chiar dacă îl menționează indirect. Raportul a fost partea I, în etapa a doua urmează să primim informații și după aceea va exista un plan de acțiuni pe care premierul îl va agrea și va fi aprobat în Guvern în următoarele zile. Acesta e calendarul estimat. Focusul planului de acțiuni este pe proceduri, pe legislație, pe pregătirea dotării, să ne uităm unde pot fi finanțările, nu se referă la persoane, nu sunt analize pentru a schimba persoane, se fac analize pe partea instituțională”, au mai declarat pentru MEDIAFAX surse din Guvern.

Raed Arafat a postat și un mesaj pe contul său de Facebook referitor la răspunsul trimis la Guvern. „Referitor la răspunsul la raportul Corpului de Control al Guvernului, am dat ieri seară din partea DSU, un răspuns documentat, tehnic, la aspectele care am considerat că trebuiesc clarificate. Nu vreau să se înțeleagă prin faptul că răspund la unele aspecte că ar exista o problemă, între mine și domnul Priministru cum încearcă unii să insinueze. Era normal să răspund șefului corpului de control în mod instituțional. Urmează să afișăm răspunsul integral, cu anexele, în mod public pentru a da celor interesați posibilitatea să înțeleagă punctul nostru de vedere în ce privește unele aspecte din raportul corpului de control. Acest demers este unul normal și nu înseamnă că sunt în conflict cu cineva din punctul meu de vedere!”, a scris Arafat pe Facebook.

În Raportul Corpului de Control scrie că „intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv din București din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare marte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, aspect cauzat în principal de lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și baza materială deficitară”. În privința activității Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) condus de Raed Arafat, raportul Corpului de Control spune că „a manifestat deficiențe”.

De asemenea, „cu toate că cel puțin unul dintre apelurile primite conținea elemente care arătau existența unei situații foarte grave, Planul Roșu de Intervenție nu a fost declanșat imediat ci după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislația în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condițiile în care aceeași legislație permite și mecanisme mai rapide de intervenție pentru alte situații de urgență”. Astfel, Planul Roșu de Intervenție a fost declanșat la ora 22:50, la 18 minute de la primele apeluri la numărul unic de urgență și la 7 minute de la momentul infromațiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenției”.

Vizavi de baza materială a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și numărul personalului, Raportul spune că „au fost și sunt insuficiente chiar și raportat la intervenția în situații obișnuite, element în măsură să afecteze grav capacitatea de intervenție a acestei structuri. La aceasta se adaugă nivelul scăzut al salariilor personalului medical din cadrul SABIF, ceea ce determină plecarea acestuia către alte state. Astfel, la data de 30.10.2015, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov dispunea 182 de ambulanțe, din care 152 se aflau în stare de funcționare. Din numărul de ambulanțe funcționale, la data de 30.10.2015, 76% erau foarte vechi și în situație de casare. Conform legislației și raportat la numărul populației, declarate statistic la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, la data de 30.10.2015, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov ar fi trebuit să funcționeze cu un număr de 1.740 de angajați, dar acesta funcționa cu un număr de 868 de persoane, având astfel un deficit de 50,11%”

De asemenea, Corpul de Control al Primului-ministru „a constatat că încă din primele faze ale intervenției au fost luate măsuri în vederea instalării posturilor medicale avansate, dar, ulterior, resuscitarea victimelor a avut loc în condiții improprii, direct pe asfalt.”

„Ambulanțele private nu au fost solicitate la intervenția de la clubul Colectiv, dar au fost utilizate în noaptea de 30.10.2015 pentru a deservi alte urgențe medicale de pe raza municipiului București, preluând astfel sarcina pe care ambulanțelor entităților publice nu o mai puteau asigura”.

De asemenea, Raportul Corpului de Control mai recomandă ca pe viitor, Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene să fie activat, acolo unde situația o impune, ceea ce nu s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie 2015.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Eta Aquaridele ating punctul maxim în zilele de Paște! Cum să vezi ploaia de meteori?