Prima pagină » Știri » ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal

ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal

ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal
Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal, după ce Termoenergetica a refuzat nejustificat să semneze contractul cu ELCEN, arată un comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

„În paralel, continuând politica de forță impusă de Primăria Municipiului București (PMB), care a obligat ELCEN să livreze apa caldă gratis către RADET, Termoenergetica solicită ELCEN să furnizeze agent termic pe baza unor comenzi zilnice, în afara contractului, adică nelegal.

Pentru a completa tabloul manierei defectuoase în care atât conducerea PMB cât și cea a Termoenergetica au înțeles să gestioneze situația dramatică a termoficării – având deja experiența falimentării RADET – vă aducem la cunoștință că la aproape 30 de zile de la ședința Consiliului General al Municipiului București în care s-a decis majorarea de capital a Termoenergetica cu aproximativ 650 milioane de lei, PMB nu a transferat niciun leu în conturile societății.

Acest lucru înseamnă că Termoenergetica, urmând modelul RADET, va primi energie termică gratis de la ELCEN și va acumula datorii, fiind lipsită totodată de capitalul de lucru necesar pentru plata salariilor și pentru reparațiile rețelei de conducte. În prezent, datoriile curente neîncasate de ELCEN au ajuns la cca 250 milioane de lei, fără a lua în calcul datoria istorică de 3,7 miliarde de lei.

În tot acest timp, acțiunile de imagine ale PMB pentru care sunt cheltuite sute de milioane de lei s-au intensificat, fapt ce demonstrează dezinteresul pentru problemele structurale cu care se confruntă orașul.

Atragem din nou atenția că această abordare afectează substanțial situația economică a ELCEN, societate aflată deja în insolvență, care face eforturi deosebite de a duce la îndeplinire planul de reorganizare.

Fără a ne pronunța cu privire la intenția PMB, apreciem ca fiind un semnal de alarmă refuzul conducerii primăriei de a constitui o garanție cuprinsă în contractul cadru menită să asigure recuperarea creanțelor ELCEN, dar care ar reprezenta și o dovadă a bunei credințe și o garanție inclusiv a faptului că nu se dorește urmarea modelului RADET.

Legat de acest aspect, anunțăm și pe această cale că, în lipsa acestei garanții, vom solicita PMB și Termoenergetica achitarea facturilor în avans sau prin mecanismul convenției de plată în avans, prevăzută în OUG 36/2016, prin care se asigură plata în avans de către PMB direct către ROMGAZ a gazelor necesare funcționării în siguranță a serviciului de termoficare pe toată perioada de iarnă.

Menționăm însă că, în lipsa contractului cadru, această convenție nu poate fi semnată, PMB reușind astfel să evite inclusiv plata furnizorului și obligând ELCEN să achite materia primă folosită din rulajul propriu, fapt ce destabilzează suplimentar situația financiară a societății”, arată comunicatul ELCEN.

„Ceea ce observăm este de fapt un banal copy-paste al RADET. Dna Firea și dl Burghiu, care a fost luat din fruntea RADET după faliment și înscăunat la Termoenergetica, aplică modelul deja consacrat: nu capitalizează Termoenergetica ca să poată solicita livrarea apei calde gratis în continuare și să se plângă apoi că nu sunt bani de reparații, știind că nu vom lăsa oamenii în frig. Nu semnează contractul cadru ca să evite astfel semnarea convenției de plată în avans pentru a nu fi obligați să plătească direct furnizorul de gaze și să ne oblige pe noi să plătim din alte surse, cât timp nu încasăm nimic de la Termoenergetica. Nu semnează contractul inclusiv ca să nu avem cui să trimitem facturile. Mai mult decât atât, cum ar putea plăti subvenția dacă Termoenergetica nu are contract, nu are facturi primite sau deconturi întocmite? Avocații noștri au început deja să analizeze posbilitatea acționării în instanță pentru abuz în serviciu. Comportamentul lor este inadmisibil și la limita legii”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Un avion Ryanair, invadat de tânțari înainte să decoleze. Cum s-a întâmplat?