Prima pagină » Știri » Este oficial: Românii care merg pe litoralul românesc vor plăti încă o taxă

Este oficial: Românii care merg pe litoralul românesc vor plăti încă o taxă

Este oficial: Românii care merg pe litoralul românesc vor plăti încă o taxă
Mai multe pe gandul.info

Primarul Constanței a declarat, luni, că actuala taxă de promovare a stațiunii Mamaia, ce se aplică operatorilor economici din stațiune și din Satul de Vacanță, este gestionată într-o proporție de 80 la sută de Asociația Litoral – Delta Dunării, restul rămânând la dispoziția municipiului, tocmai pentru organizarea acțiuni de promovare, artistice, culturale și sportive.

Decebal Făgădău spune că el a cerut ca această taxă să fie destinată și dezvoltării, nu numai promovării, dar și dezvoltării turismului, așa cum au cerut și reprezentanții organizației patronale.

„Am înțeles altceva de la reprezentanții asociației patronale. Că se întăresc și își extind raza de competență, nu doar la nivelul stațiunii Mamaia, ci și la nivelul orașului, și că solicită, ceea ce eu, de altfel, propusesem, ca taxa de promovare să-și schimbe atât denumirea, cât și utilizarea, în taxă de promovare și dezvoltarea turismului”, a declarat Făgădău, precizând însă că nu a primit încă din partea acestora o solicitare ca și operatorii economici din municipiul Constanța să plătească viitoarea taxa de promovare și dezvoltare.

Potrivit primarului, agenții economici din stațiune ar avea dreptate să ceară ca această taxă să fie plătită și de unii operatori din Constanța, dar este prematură introducerea de anul viitor.

„Pe de o parte dânșii au dreptate, pentru că multe din acțiunile pe care municipalitatea le organizează sau le finanțează în municipiul Constanța generează valoarea adăugată pentru operatorii economici, că vorbim de hoteluri de restaurante. Și atunci dânșii se simt puțin discriminați: Domnule, noi suntem în stațiunea Mamaia și în Satul de Vacanță, de ce să nu plătească și cei din oraș? Eu nu am în intenție în momentul de față să fac această extindere de aplicabilitate a taxei de promovare așa cum este astăzi sau a viitoarei taxa de promovare și dezvoltare fără o discuție serioasă cu toți operatorii economici. (…) Îmi este teamă că e prematur pentru anul 2018 să ne gândim la o extindere din punct de vedere al aplicabilității teritoriale acestei taxe, dar ideea nu este un rea”, a mai spus edilul.

Făgădău susține, însă, că trebuie definită bine care este zona turistică sau zona cu potențial turistic a municipiului Constanța.

„Dacă vom defini această zonă, evident că vom încerca să unificăm politica de taxare. Pentru că, de exemplu, noi organizăm evenimente artistice culturale sportive atât în stațiunea Mamaia, Satul de Vacanță, dar și în oraș”, a mai declarat Decebal Făgădău.

Reprezentanții Organizației Patronale Mamaia au declarat, joi, într-o conferință de presă, că îi vor cere primarului Decebal Făgădău să transforme taxa de promovare a stațiunii Mamaia într-o taxă promovare și dezvoltare, care să fie introdusă apoi și în municipiul Constanța.

Taxa de promovare a stațiunii Mamaia a fost aprobată de Consiliul Local Constanța în anul 2013 și este achitată anual de către agenții economici din stațiune. Conform hotărârii, hotelurile și cazinourile plăteau câteva mii de lei pe an, ceva mai puțin unitățile de alimentație publică, motelurile, vilele turistice, cabanele, bungalourile, satele de vacanță, campingurile, pensiunile turistice și pensiunile agroturistice, iar farmaciile, atelierele foto, atelierele de jocuri, spălătoriile auto aproximativ 2.000 de lei pe an. Din fondurile strânse cu această taxă se asigură promovarea stațiunii Mamaia și organizarea diferitelor evenimente.

FOTO. trecator.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Finlanda sub asediu și temerile României lui Carol al II-lea