Prima pagină » Știri » Experții care au decis că șefa DNA nu a plagiat vor INTERZICEREA publicării tezei de doctorat a lui Kovesi. Reacția Ministrului Educației

Experții care au decis că șefa DNA nu a plagiat vor INTERZICEREA publicării tezei de doctorat a lui Kovesi. Reacția Ministrului Educației

Experții care au decis că șefa DNA nu a plagiat vor INTERZICEREA publicării tezei de doctorat a lui Kovesi. Reacția Ministrului Educației
Comisia de specialitate care a analizat teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi a recomandat interzicerea publicării lucrării șefei DNA în forma actuală, afirmând că este sub standardele de calitate a unei teze de doctorat. CNATDCU nu a luat în discuție această recomandare. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a reacționat, susținând că nu are sens să dispună interzicerea publicării tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, în condițiile în care editurile pot publica orice lucrare doresc, indiferent de decizia Ministerului Educație.

Comisia de specialitate care a analizat sesizarea de plagiat referitoare la teza de doctorat șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a înaintat Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) trei propuneri.

„1. Menținerea titlului de doctor al dnei. Codruța Laura Kövesi, retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancțiune excesivă și neadaptată;

2. publicarea Raportului comun al Comisiei noastre și anexarea acestuia la toate exemplarele din teza dnei. Kövesi prezente în toate bibliotecile din țară – mai ales, în Universitatea de Vest din Timișoara, unde teza a fost susținută.

3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – deși nu se poate reține plagiatul – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”, se arată în raportul semnat de profesorii Claudia Ghica-Lemarchand, Vlad Constantinesco și conferențiarul Radu Chiriță, la finalul lunii noiembrie.

Cei trei specialiști constată că proporția retinută ca fiind plagiat afectează o mică parte a tezei.

„Dar această constatare cantitativă nu este determinantă în aplicarea adagiului fraus omnia corrumpit. Pe de altă parte, natura împrumuturilor neautorizate permite de a constata că este vorba de fraze care nu conțin idei originale sau particulare (fraze făcute din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice, fără aport conceptual specific). Din punct de vedere calitativ, aceasta atitudine nu permite de a constata lipsa de aport științific al tezei prezentate. Se poate remarca, de asemenea, că unele pasaje pot constitui o abatere de la etica științifică și academică. Însă dreptul român nu oferă nici un fel de altă sancțiune prin aplicarea unei scări de sancțiuni care să poată ține cont de aceste situații particulare. În acest caz, din moment ce nici o măsură represivă nu se aplică, preconizăm două măsuri preventive utile. Prima măsură este publicarea raportului de evaluare și anexarea prezentului raport exemplarelor din teza dnei. Kövesi. A doua măsură este interzicerea publicării tezei în starea actuală. Difuzarea universală a informației prin internet complică sarcina universităților de a împiedica, pe cât de mult posibil, tentația sau inadvertența care ar putea conduce la plagiat”, sunt recomandările comisiei de specialitate.

Reacția Ministrului Educației

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat pentru MEDIAFAX că nu are sens să dispună interzicerea publicării tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, în condițiile în care editurile pot publica orice lucrare doresc, indiferent de decizia Ministerului Educație.

„Ce sens ar avea să dispun interzicerea publicării tezei de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi? Eu pot dispune, dar o editură comercială, dacă ar dori să publice teza, poate să o facă, deoarece editurile nu se subordonează ministrului Educației. Așadar, interdicția impusă de comisie este, mai degrabă, o recomandare pentru edituri”, a declarat Mircea Dumitru.

În ședința CNATDCU de joi, însă, nu a fost luată în discuție decât prima măsură propusă de comisia de specialitate, adică aceea de menținere a titlului de doctor obținut de Laura Codruța Kovesi, iar celelalte două recomandări nu au fost analizate de membrii consiliului.

„În ședința de ieri am analizat cea mai importanta și dificilă parte, și anume menținerea sau nu a titlului de doctor, iar noi am discutat și dezbătut dacă este sau nu plagiat, în ce măsură este influențată valoarea științifică a lucrării de părțile care nu conțineau o citare corespunzătoare. Iar punctele doi și trei nu au mai fost luate în discuție. Așadar, prin votul dat ieri de CNATDCU nu se statuează decât menținerea titlului de doctor a doamnei Laura Codruța Kovesi, nu și interzicerea publicării lucrării”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele interimar al CNATDCU, Marius Andruh.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a decis, joi, cu 35 de voturi pentru și o abținere, menținerea titlului de doctor a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, considerând că o măsură de retratgere a acestuia ar fi prea drastică în condițiile în care pasajele ce pot fi considerate plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, adică aproape 4 % din teză, iar acestea sunt din partea de introducere a lucrării, nu din cea de creație științifică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?