Prima pagină » Știri » Explozie violentă la Iași. Bilanțul victimelor: 2 morți și 11 răniți

Explozie violentă la Iași. Bilanțul victimelor: 2 morți și 11 răniți

Explozie violentă la Iași. Bilanțul victimelor: 2 morți și 11 răniți

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Iași, Nicolae Pralea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că șase răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași.

Cele șase persoane au suferit arsuri și intoxicații.

De asemenea, cinci răniți au fost evaluați la fața locului, dar nu a fost nevoie de transportarea acestora la spital.

„Sunt undeva, în total, 11 victime, apelul a fost primit la ora 20.21, pe strada Văscăuțeanu, o explozie, o acumulare de gaze”, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Iași.

Potrivit acestuia, din cele șase victime transportate la spital, patru sunt femei cu vârste cuprinse între 55 și 82 de ani.

De asemenea, Nicolae Pralea a declarat că și soția bărbatului găsit inițial mort a fost găsită fără suflare, sub dărâmături, astfel că bilanțul exploziei a crescut la doi morți.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, Loredana Covalschi, a declarat că reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții vor efectua o expertiză.

Explozia urmată de un incendiu a avut loc la un bloc de locuințe situat lângă seminarul catolic „Sfântul Iosif” Iași, în zona „Copou”.

Video: bzi.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!