Prima pagină » Știri » Facebook ia inițiativă: Vor fi implementate politici mai stricte și noi resurse vor fi adăugate pentru prevenirea suicidului și a autovătămării

Facebook ia inițiativă: Vor fi implementate politici mai stricte și noi resurse vor fi adăugate pentru prevenirea suicidului și a autovătămării

Facebook ia inițiativă: Vor fi implementate politici mai stricte și noi resurse vor fi adăugate pentru prevenirea suicidului și a autovătămării
Facebook anunță că a implementat noi măsuri privind siguranța utilizatorilor aflați într-o situație vulnerabilă și că a îmbunătățit modul de gestionare a conținuturilor legate de sinucidere și autovătămare, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, încă din 2006, Facebook lucrează cu experți din toată lumea pentru a dezvolta politicile, practicile și produsele oferite, astfel încât să vină în sprijinul celor care se confruntă un risc crescut de suicid sau autovătămare.

De Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, marcată pe 10 septembrie, Facebook a anunțat o serie de noutăți despre informațiile colectate și măsurile aplicate pe parcursul ultimului an, precum și despre acțiunile suplimentare care urmează să fie implementate pentru a se asigura că toți utilizatorii sunt în siguranță, în special cei aflați într-o situație vulnerabilă.

La începutul acestui an, Facebook a început să găzduiască sesiuni periodice de discuții și consultanță cu experți din toată lumea pentru a aborda unele dintre cele mai dificile subiecte legate de suicid și autovătămare. Printre acestea se numără modul în care sunt gestionate scrisorile de adio, riscurile create de conținutul online asociat acestor subiecte și portretizări ale suicidului cu potențial de a deveni subiecte de știri. Mai multe detalii despre aceste întâlniri sunt disponibile pe noua pagină dedicată prevenirii suicidului, creată de Facebook în cadrul Centrului de Siguranță.

În urma acestor întâlniri, au fost luate mai multe măsuri pentru a îmbunătăți modul în care acest tip de conținut este gestionat.

Politicile Facebook care vizează autovătămarea sunt mai stricte în prezent, astfel încât să nu mai permită imagini ce redau rănirea propriei persoane, pentru a evita promovarea sau declanșarea neintenționată a autovătămării, chiar și în cazurile în care un utilizator caută sprijin sau se exprimă ca parte a procesului său de recuperare.

În ceea ce privește platforma Instagram, a fost îngreunat procesul de căutare pentru acest tip de conținut și au fost luate măsuri pentru ca acesta să nu mai poată fi recomandat în secțiunea Explorează.

De asemenea, pentru a rezolva problema complexă a conținutului legat de tulburări de alimentație din aplicațiile companiei, politicile Facebook îl interzic în prezent în totalitate.

Alături de aceste politici mai stricte, Facebook continuă să le ofere resurse celor care publică un conținut ce promovează tulburările de alimentație sau autovătămarea, chiar dacă mesajele respective sunt șterse.

O altă măsură este ascunderea conținutul sensibil, în cazul tăieturilor vindecate, o consecință a autovătămării, pentru a evita promovarea neintenționată a acestui fenomen.

Colaborarea cu diferiți experți s-a dovedit atât de valoroasă, încât compania a decis să angajeze un specialist în sănătate în cadrul echipei sale dedicate politicilor de siguranță. Această persoană se va concentra exclusiv pe impactul politicilor și al aplicațiilor Facebook asupra sănătății și a stării de bine și va explora noi modalități de îmbunătățire a sprijinului acordat comunității, inclusiv în cazul subiectelor legate de suicid și autovătămare.

În plus, pentru prima dată, Facebook anunță că explorează modalități de a împărtăși datele publice de pe platformă legate de modul în care oamenii vorbesc despre sinucidere, începând prin a le asigura cercetătorilor acces la instrumentul de monitorizare a rețelelor de socializare, CrowdTangle. Până în prezent, CrowdTangle a fost disponibil, în primul rând, pentru a ajuta redacțiile și editorii media să înțeleagă ce se întâmplă pe Facebook. Compania pune acest instrument la dispoziția a doi cercetători renumiți care se concentrează pe prevenirea suicidului. Prin intermediul acestuia, ei vor putea explora modul în care informațiile partajate pe Facebook și Instagram pot fi utilizate pentru a face progrese în prevenirea suicidului și în sprijinul acordat în astfel de cazuri.

În plus, Facebook continuă să construiască noi tehnologii care să ajute la identificarea și luarea de măsuri în cazul conținutului cu potențial dăunător, inclusiv prin îndepărtarea acestuia sau prin ascunderea conținutului sensibil. Din aprilie, până în iunie 2019, aceștia au acționat asupra a 1,5 milioane de mesaje de pe Facebook legate de suicid și autovătămare, iar mai mult de 95% dintre acestea au fost identificate înainte de a fi raportate de către un utilizator. În aceeași perioadă, Facebook a acționat asupra a peste 800.000 de postări de acest tip pe Instagram, din care mai mult de 77% au fost identificate înainte de a fi raportate de utilizatori.

În urma întâlnirilor avute cu experții implicați, aceștia au confirmat că una dintre cele mai eficiente modalități de prevenire a suicidului este ca persoanele vulnerabile să păstreze legătura cu prieteni și membri ai familiei.

Pentru a-i ajuta pe tineri să discute în siguranță subiecte precum suicidul, resursele online au fost îmbunătățite prin includerea ghidului pentru un #chatsigur dezvoltat de Orygen în Centrul de Siguranță al Facebook și în resursele disponibile pe Instagram, atunci când cineva caută conținut legat de suicid și autovătămare.

Ghidul pentru un #chatsigur a fost dezvoltat alături de tineri pentru a le oferi sprijin celor care ar putea reacționa la conținutul legat de suicid postat de alți utilizatori sau pentru cei care și-ar putea dori să-și împărtășească propriile sentimente și experiențe cu gândurile, sentimentele sau comportamentele suicidare.

Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina de Resurse pentru Prevenirea Suicidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Terapiile de conversie pentru persoanele LGBT+ ar putea fi interzise în Anglia și Țara Galilor