Prima pagină » Știri » Fiica lui Gabriel Cotabiță a postat pe Facebook un mesaj despre situația tatălui său

Fiica lui Gabriel Cotabiță a postat pe Facebook un mesaj despre situația tatălui său

Fiica lui Gabriel Cotabiță a postat pe Facebook un mesaj despre situația tatălui său
Aela Cotabiță, fiica lui Gabriel Cotabiță, spune că artistul, internat la Spitalul Floreasca, beneficiază de toată îngrijirea medicală necesară și le mulțumește medicilor pentru profesionalism, precizând că în cursul acestei zile echipa medicală va oferi informații despre starea tatălui său.

Într-un mesaj postat luni pe Facebook, fiica lui Cotabiță le mulțumește celor care transmit gânduri bune familiei, precum și medicilor de la Spitalul de Urgență Floreasca.

„Multumim din inimă tuturor celor care ne trimit gânduri bune și vor continua să facă acest lucru și să ne fie alături. În acest moment, tatăl nostru beneficiază de toată îngrijirea medicală necesară și mulțumim pe această cale echipei Spitalului Floreasca pentru dedicația și profesionalismul de care dau dovadă. Este o perioadă în care familia se concentrează exclusiv asupra stării de sănătate a tatei, drept urmare vom continua să nu răspundem solicitărilor separate din partea presei, iar când va fi cazul pentru declarații, le vom face. După cum bine știți, tata este o persoană demnă și discretă, atât în ce privește viața lui personală, cât și în aparițiile publice. Apelăm atât la colegii lui, cât și la presă să facă posibil ca acest lucru să rămână neschimbat. Înțelegem preocuparea și o apreciem, însă vă rugăm să nu vă lăsați conduși de emoții pentru a obține orice fel de informație legată de starea lui. Reprezentanții Spitalului Floreasca, cu acordul nostru, sunt singurele persoane abilitate să ofere informații despre evoluția condiției sale de sănătate și am agreat ca ei să ofere o declarație în cursul zilei de astăzi”, scrie fiica lui Gabriel Cotabiță.

Surse din anturajul lui Gabriel Cotabiță au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că acesta este în continuare în stare foarte gravă, în comă indusă medicamentos, și există suspiciuni că s-ar fi produs leziuni cerebrale, investigațiile fiind continuate de o echipă medicală pluridisciplinară de la Spitalul Floreasca, unde cântărețul este internat la terapie intensivă.

Potrivit acelorași surse, starea de sănătate a cântărețului a fost reevaluată luni, de o comisie medicală pluridisciplinară, care a propus să fie făcută o investigație RMN cerebrală, în condițiile în care există suspiciuni că ar putea exista leziuni cerebrale.

Anterior, au fost făcute mai multe investigații pentru evaluarea stării de sănătate a lui Cotabiță, printre care și o coronarografie, al cărei rezultat a fost bun, nefiind leziuni pe arterele coronare. Coronarografia permite vizualizarea directă a arterelor coronare, responsabile de angină sau infarct.

Sursele citate au precizat că, la trei zile de la internarea în Spitalul de Urgență Floreasca, Gabriel Cotabiță este asistat și ventilat mecanic, fiind în comă indusă medicamentos.

La rândul său, muzicianul Mihai Pocorschi a declarat, pentru MEDIAFAX, că medicii urmau să se întrunească luni pentru a evalua starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță.

„Trebuia să se întrunească la Spitalul de Urgență un consiliu medical, cu cei de la Cardiologie, cu cei de la Neurologie, nu știu dacă s-a întâmplat”, a spus Pocorschi, adăugând că nu sunt noutăți față de ziua de duminică.

„Din ceea ce știu, din sursele medicale avizate, în ultimă instanță, se pare că a fost un stop cardio-respirator”, a mai spus Pocorschi.

Întrebat dacă, în momentul de față, Gabriel Cotabiță este ținut în viață cu ajutorul aparatelor, Mihai Pocorschi a spus că aceasta nu este o informație pe care să o dețină el.

„Din câte știu, cam asta e situația, dar nu o luați ca pe o situație clară și sigură”, a adăugat acesta.

„Până când lucrurile se vor clarifica, într-un fel sau altul, nu pot decât să solicit de la toată lumea care îl cunoaște și îl iubește gânduri bune, vibrație bună și speranță”, a completat artistul.

Cotabiță a fost găsit, vineri, în stare de inconștiență, într-un hotel din Capitală. Cântărețul a fost resuscitat de un echipaj SMURD și a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat și dus la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală.

Gabriel Cotabiță, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, este solistul formației VH2 și a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.

Gabriel Cotabiță a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu și Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiță a lansat mai multe albume, printre care „Formații rock 5” (cu formația Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formația Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire și ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viața e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formația VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formația VH2), „Fărâme de tandrețe”, „2” (cu formația VH2) și „25 de ani de nopți albastre – Best of Gabriel Cotabiță”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Câți bani cere Georgiana Lobonț ca să-ți cânte la nuntă, în 2026? Care este tariful pentru o oră sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat la Cannes locuiește într-o vilă spectaculoasă din București
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cristi Hrubaru vine la „Podcast cu Prioritate” #101 by ProMotor. Discuții despre motociclete, mașini, rock și proiecte caritabile