Prima pagină » Știri » Firea anunță că Primăria va construi patru grădinițe și cinci after-school-uri în două sectoare ale Capitalei

Firea anunță că Primăria va construi patru grădinițe și cinci after-school-uri în două sectoare ale Capitalei

Nicolae Oprea
Firea anunță că Primăria va construi patru grădinițe și cinci after-school-uri în două sectoare ale Capitalei
Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat, joi, că instituția pe care o conduce va construi 4 grădinițe și 5 after-school-uri în sectoarele 2 și 5.

„Deși la nivelul Capitalei, prin lege, primăriile de sector sunt cele care administrează școlile și grădinițele, Primăria Generală își dorește să contribuie la infrastructura educațională, pentru că este nevoie ca elevii să învețe și să fie îngrijiți în clădiri moderne, care au asigurate toate dotările necesare. De aceea, am propus sectoarelor să ne înainteze obiectivele pe care doresc să le preluăm, pentru realizarea investițiilor. Astfel, pe partea de infrastructură școlară, am preluat realizarea a 4 grădinițe și a 5 clădiri cu funcțiune de after-school, în sectoarele 2 și 5. Avem pregătită documentația, așa încât, până la sfârșitul acestei luni, putem lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor la 4 grădinițe și 2 after-school-uri. Celelalte 3 clădiri after-school se află, în prezent, în stadiul de relocare a utilităților”, a transmis primarul general, Gabriela Firea.

Indicatorii tehnico-economici sunt aprobați pentru toate cele 5 clădiri after-school și pentru cele 4 grădinițe, fiind estimată o valoare totală a investiției de 11 milioane de euro și un termen de execuție de 14 luni (pentru clădirile after-school) și de 16 luni de la data începerii lucrărilor (pentru grădinițe).

Cele 6 obiective care vor fi lansate în achiziție până la sfârșitul lunii sunt :

– Grădinița situată în str. Sportului nr. 21: va fi demolată actuala clădire, degradată și va fi edificată o grădiniță cu 8 grupe (imobil cu S+P+1E). Noua clădire va avea 8 săli de clasă, sală multifuncțională, sală de mese, cabinet medical, grupuri sanitare, bucătărie, spații tehnice. Se va realiza de asemenea un sistem de încălzire centralizat și se vor amenaja curtea și terenul aferent grădiniței.

-Grădinița din str. Peris nr. 27: un nou imobil va fi construit în locul actualei clădiri, degradate, pentru a găzdui o gradinita cu program prelungit: 4 grupe de copii, sali de mese, bucatarii, spatii birouri pentru personalul administrativ, cabinet medical, adapost aparare civila, centrala termica etc.

-Grădinița din str. Stiucii nr. 54: cladirea actuală, aflată în stare avansata de degradare, va fi demolată și va fi realizată o construcție nouă. Gradinita va avea 7 grupe, sala de mese, bucatarie, spatii de birouri pentru personal administrativ, cabinet medical, adapost aparare civila, spatii tehnice etc.

-Grădinița din str. Pescarusului nr. 124 (S+P+1E) va avea la subsol spații amenajate pentru bucătărie, sală de mese, spații de depozitare și tehnice, adăpost de apărare civilă, iar la parter și etaj 8 săli de clasă, cabinet medical, vestiare, birouri cancelarie și camere tehnice. Incinta se va amenaja cu alei, locuri de joacă și spații verzi.

-After-school Școala Gimnazială nr. 103 – noua clădire va asigura spații pentru 96-120 de elevi: 8 săli de clasă, sală de mese, sală de activități, grupuri sanitare și spații tehnice și administrative.

-After-school Școala Gimnazială nr. 134 – este propusă realizarea unei infrastructuri noi, care va adăposti 60-75 de elevi (5 grupe), precum și funcțiunile pentru sală de mese, sală de activități, grupuri sanitare și spații tehnice și administrative.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!