Prima pagină » Știri » Firea dă vina pe „actele moștenite” pentru nămeții din București

Firea dă vina pe „actele moștenite” pentru nămeții din București

După al doilea val de ninsoare, care a dat peste cap traficul în întreaga Capitală, cele mai multe dintre trotuarele din București fiind, la ora transmiterii acestei știri, acoperite de zăpadă, iar pietonii nevoiți să meargă pe drum, alături de autoturisme, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că "s-a acționat în condițiile date cât s-a putut mai bine" și că "operatorii de salubritate vor trebui să se pregătească mai bine pe parcursul anului". Întrebată de jurnaliști dacă vor exista sancțiuni, având în vedere modul în care se circulă în Capitală, Firea a precizat că vor fi instituite acte adiționale la contractele existente cu firmele de salubritate, iar dacă operatorii nu le vor accepta, "se va putea ajunge și la întreruperea acestor contracte". "S-a făcut maximum în condițiile actualelor contracte moștenite pe care le avem", a precizat Firea. Ulterior, primarul general al Capitalei a anunțat că, până joi dimineața, la ora 6.00, toate stațiile RATB vor fi deszăpezite, iar străzile adiacente din toate sectoarele vor fi curățate până joi seara.

Gabriela Firea susține că în Capitală s-a acționat cât s-a putut de bine pentru deszăpezire, dar recunoaște că „e loc de mult mult mai bine” și că „firmele și operatorii de salubritate vor trebui să se pregătească mai bine pe parcursul anului”.

„A nins aproape 11 ore, ninge în continuare. S-a acționat în condițiile date cât s-a putut mai bine. Aceasta a fost prima iarnă în care noi am acționat ca echipă, noi, primarii de sectoare am fost exigenți și am suplimentat cu 40% atât parcul auto, cât și forța umană. Știm mult mai bine acum care e realitatea”, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei.

Firea a precizat că la nivelul contractelor de deszăpezire existente vor fi adăugate mai multe acte adiționale „pentru ca anul viitor să se reacționeze mult mai bine”.

„Vom institui acte adiționale la contractele existente, chiar dacă unele sunt foarte lungi, pe 15 – 20 de ani. Dacă operatorii de salubritate nu le vor accepta, se va putea ajunge și la întreruperea acestor contracte. S-a muncit (…) Se putea mult mai bine. S-a făcut maximum în condițiile actualelor contracte moștenite pe care le avem. Le vom adiționa pe perioada verii pentru ca anul viitor să se reacționeze mult mai bine”, a mai afirmat Firea.

Firea a admis că are „anumite nemulțumiri”, dar a subliniat că planul de deszăpezire a fost aplicat așa cum a fost stabilit în vară.

„După aproape 11 ore de ninsoare abundentă, întotdeuna e loc de mai bine. Și eu atât ca cetățean și primar sunt extrem de exigentă. Am anumite nemulțumiri pe care le-am exprimat în Comandamentul de Urgență, dar pot să vă asigur că planul de deszăpezire a fost aplicat așa cum l-am hotărât de astă-vară”, a spus Firea.

Primarul general al Capitalei a anunțat că urmează deszăpezirea străzilor adiacente și cea a trotuarelor, iar dacă „ne ajută Dumnezeu și nu va mai ninge spre seară”, se va putea face o „deszăpezire eficientă”.

„Încă mai ninge în Capitală, nu e o densitate atât de mare și ne putem apuca de deszăpezirea trotuarelor. Ne ajută Dumnezeu și nu va mai ninge spre seară, va fi doar ger și vom avea timp spre weekend să putem să facem o deszăpezire eficientă și pe stăzile laterale”, a declarat Firea.

Totodată, Firea a menționat că militarii, „persoanele private de libertate”, jandarmii, sportivii de la CSM și muncitorii de la firmele de construcții din Capitală vor lua parte la acțiunile de deszăpezire din București.

„Vor fi sancțiuni, le vom comunica în timp util. Unele au funcționat conform planului de deszăpezire, altele au avut anumite sincope”, a mai spus primarul general al Capitalei.

România se află, miercuri dimineață, sub cod portocaliu de viscol și polei, sub cod galben de ninsori și sub cod galben de ger. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare cod portocaliu de viscol și polei, care a intrat în vigoare marți la ora 23.00, fiind valabilă până miercuri la ora 15.00. Este în vigoare și un cod galben de ninsori.

De asemenea, ANM a emis, marți seară, o atenționare cod galben de ger, valabilă pentru toate județele țării, începând de marți seară până joi dimneață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!