Prima pagină » Știri » Firma de termoficare din Galați, în faliment. Ce se va întâmpla cu locuitorii orașului

Firma de termoficare din Galați, în faliment. Ce se va întâmpla cu locuitorii orașului

Firma de termoficare din Galați, în faliment. Ce se va întâmpla cu locuitorii orașului
Firma de termoficare din Galați, în faliment. Ce se va întâmpla cu locuitorii orașului

Tribunalul Galați a decis, joi, intrarea în faliment a distribuitorului de energie termică din municipiul Galați, Apaterm, ca urmare a unei solicitări făcute la sfârșitul anului trecut de conducerea societății care produce agentul termic, Electrocentrale Galați, aflată și aceasta insolvență.

Reprezentanții Electrocentrale Galați au cerut în decembrie 2014 falimentul Apaterm, motivând că aceasta nu a făcut la timp plățile necesare prevăzute în planul de reorganizare judiciară.

Decizia de joi a instanței de intrare în faliment a societății Apatem poate fi contestată la Curtea de Apel Galați.

Autoritățile locale susțin că populația nu va fi afectată de această situație.

„Primarul municipiului Galați, Marius Stan, continuă demersurile pe lângă autoritățile guvernamentale pentru a asigura căldura abonaților la sistemul centralizat de termoficare până la sfârșitul acestui sezon rece. Eforturile primarului s-au intensificat în ultima vreme, dată fiind iminența falimentului Apaterm, lucru care a fost decis astăzi de instanță. În paralel, Primăria caută cea mai bună soluție pentru a rezolva problema creată de falimentul societății locale de termoficare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al Primăriei Galați.

Potrivit sursei citate, una dintre variante este aceea de preluare a distribuției agentului termic chiar de către Electrocentrale, iar alta o reprezintă intrarea în activitate a societății Calorgal, creată în urmă cu câțiva ani de municipalitate, ca soluție de rezervă pentru o astfel de situație.

„Concret, vom analiza în următoarele zile soluția cea mai bună pentru a continua distribuția de energie termică către populație. Activarea Calorgal este una dintre ipotezele de lucru. Abonații vor putea să încheie convenții individuale de plată pentru energia termică. În aceste condiții, banii nu mai trec prin asociațiile de proprietari, ci ajung direct la furnizorul de servicii și astfel se îmbunătățește gradul de colectare. Nu este exclusă din discuție nici ipoteza preluării de către Electrocentrale a distribuției. Important de știut este faptul că falimentul Apaterm nu înseamnă, pe termen scurt, adică în această iarnă, că populația va rămâne fără căldură, dacă își achită facturile curente”, a spus primarul Marius Stan.

Primarul a precizat, totodată, că „în orice variantă se va reforma sistemul centralizat de termoficare, iar orice soluție va fi adoptată pe termen mediu și lung, plata facturilor rămâne obligatorie pentru ca sistemul să poată fi menținut în funcțiune fără sincope” și „oricine va prelua distribuția agentului termic va acționa în continuare pentru recuperarea debitelor”.

Administratorul special al societății Electrocentrale, Mustafa Sinan, declara, recent, că în total Apaterm are de achitat către societatea pe care el o reprezintă aproximativ 370 milioane de lei, din care 340 milioane lei reprezintă datorii istorice, înscrise la masa credală, iar restul de 30 de milioane lei provin din facturi curente neplătite. Din cauza acestor datorii, la sfârșitul anului trecut Electrocentrale a redus parametrii de livrare a căldurii către locuitorii orașului, ulterior ajungându-se la o înțelegere privind plata datoriilor între reprezentanții societăților locale care asigură producerea și furnizarea agentului termic.

Pe de altă parte, Apaterm are de încasat de la populația Galațiului datorii de aproximativ 140 de milioane de lei.

În municipiul Galați sunt aproximativ 60.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Care sunt liceele din București unde s-a intrat cu cele mai mici medii în 2025. Cum arată clasamentul și rezultatele la Bacalaureat
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
De obicei, lumina accelerează lucrurile. Oamenii de știință tocmai au surprins-o făcând opusul