Prima pagină » Știri » Frații Tate au ajuns din nou în fața instanței. Ce au declarat la tribunal

Frații Tate au ajuns din nou în fața instanței. Ce au declarat la tribunal

Frații Tate au ajuns din nou în fața instanței. Ce au declarat la tribunal

Fraţii Andrew şi Tristan Tate s-au prezentat, astăzi, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu speranța că vor scăpa de măsura arestului la domiciliu.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au ajuns vineri dimineață la Tribunal.

„Probabil i-au cheltuit”, a răspuns unul dintre frații Tate atunci când a fost întrebat dacă speră să-și recupereze bunurile și banii pe care anchetatorii au pus sechestru, potrivit antena3.ro.

Pe 21 aprilie, Tribunalul Bucureşti a decis prelungirea mandatelor de arestare la domiciliu cu încă 30 de zile, atât pentru cei doi fraţi, cât şi pentru cele două femei care i-au ajutat.

Procurorii DIICOT i-au reţinut pe Andrew şi Tristan Tate şi pe două suspecte din România pe 29 decembrie 2022. Ei sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia au negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Pe 30 decembrie 2022, judecătorii au decis arestarea preventivă. Cei doi fraţi au fost plasaţi în arest la domiciliu în 31 martie 2023.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei