Prima pagină » Știri » Gabriela Firea: Am solicitat aducerea în ţară a copilului internat în Danemarca

Gabriela Firea: Am solicitat aducerea în ţară a copilului internat în Danemarca

Gabriela Firea: Am solicitat aducerea în ţară a copilului internat în Danemarca

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a anunțat că a trimis, luni dimineața, o scrisoare oficială către Ministerul Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice din Danemarca prin care solicită o soluţie de comun acord pentru aducerea în ţară a copilului care se află în prezent spitalizat.

„Am transmis în această dimineaţă o scrisoare oficială din partea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse către Ministerul Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice din Danemarca prin care solicităm o soluţie de comun acord pentru aducerea în ţară a copilului familiei Rotundu, evident când starea de sănătate îi va permite acest lucru”, spune Gabriela Firea.

În documentul adresat doamnei ministru Astrid Krag, Firea a reiterat principiul potrivit căruia cea mai bună soluţie pentru orice copil aflat într-o situaţie dificilă nu este statul, ci familia extinsă. „Acest principiu este cuprins și în Convenția ONU privind drepturile copilului, iar legislația națională este adaptată în acest sens.”

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are obligația de a garanta că fiecărui copil român îi sunt respectate drepturile, în integralitatea lor. În acest sens, am demarat deja, prin Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Adopție, procedurile de evaluare a bunicilor materni, din județul Vaslui, care și-au exprimat primii disponibilitatea de a îngriji copilul, dar va fi făcută și o evaluare a familiei bunicilor paterni. În scurt timp toate documentele și rezultatele verificărilor efectuate vor fi puse la dispoziția autorităților daneze, pentru a servi drept bază legală la solicitarea noastră privind aducerea copilului în România.

Aceasta menționează că autoritățile române vor să își arate sprijinul pentru a putea oferi acestui copil șansa de a fi în cadrul familiei căreia îi aparține, chiar dacă în acest moment, aceasta înseamnă familia lărgită și nu cea naturală.

„Am trimis autorităților daneze că vom transmite toate documentele și acordurile necesare în vederea asigurării faptului că viața acestui copil va fi protejată corespunzător în România, iar situația acestuia va fi supravegheată de către serviciile noastre sociale pe termen lung. ”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ