Generalul american Charles Wald: SUA își mențin sută la sută angajamentele față de România!

Redactor:
Mircea Olteanu
Statele Unite își mențin în proporție de sută la sută angajamentele față NATO, iar România trebuie să își facă auzită vocea ca partener egal, afirmă Charles Wald, fost locțiitor al șefului Comandamentului SUA în Europa, într-un interviu acordat MEDIAFAX și Monitorului Apărării.

Fostul oficial miliar american a vorbit, într-un amplu interviu pentru MEDIAFAX și Monitorul Apărării și Securității (MAS), despre rolul României în cadrul NATO și în regiunea Mării Negre, a subliniat soliditatea angajamentelor Statelor Unite față de apărarea aliaților europeni, în pofida retoricii politice de la Washington, și a explicat modul în care Rusia folosește exporturile de resurse energetice ca pe un instrument politic.

Generalul Wald a mai afirmat că țara noastră este în prima linie a frontului defensiv al NATO și a îndemnat România să-și facă auzită vocea ca partener egal în cadrul alianței transatlantice.

Redăm integral interviul acordat de generalul Charles Wald:

MEDIAFAX: Sunt preocupări tot mai mari privind angajamentele Statelor Unite față de apărarea europeană, cât și presiuni asupra aliaților europeni în vederea creșterii bugetelor lor militare.
Asistăm la o criză transatlantică? Cum poate supraviețui sau chiar prosperarea cooperarea transatlantică în contextul schimbărilor dinamicii securității?

Charles Wald: În privința primei chestiuni, dacă angajamentele SUA față de NATO sunt în declin, aș spune că răspunsul este: absolut nu. Ne menținem în totalitate angajamentele față de NATO. Locuiți într-o țară a politicii, trăim într-o țară a politicii. Retorica politică nu reflectă, uneori, realitatea, așadar aș spune că angajamentele Statelor Unite ale Americii față de NATO sunt în acest moment la fel ca întotdeauna. În mod ironic, retorica suna ca și cum sprijinul nostru pentru NATO ar putea fi un pic în scădere, dar în cea mai mare parte este doar retorică. Cred că intenția președintelui nostru este de a se asigura că toți sunt conștienți de angajamentele națiunilor care fac parte din NATO.

După cum s-a menționat, România alocă 2% din PIB pentru apărare, element ce face parte din criterii.Dar, în realitate, avem o formă de guvernare trilaterală. Avem Curtea Supremă, Senatul și Congresul, și apoi putere executivă. În mod ironic, cred că Winston Churchill a spus la un moment dat că Statele Unite ale Americii fac întotdeauna ceea ce este corect, după ce au încercat toate celelalte posibilități. Deci, avem un fel de proces dificil de a ajunge la o decizie.

Din nou, ideea de bază este că Statele Unite își mențin în proporție de sută la sută angajamentele față NATO, așadar menținem sută la sută angajamentele față de România. Vom fi aici. Așa cum le-am spus și câtorva dintre colegii dumneavoastră, articolul 5 spune că un atac asupra unuia este un atac împotriva tuturor, știm cu toții acest lucru. Articolul 5, dacă vreodată va fi declanșat, înseamnă că veți avea toată forța armatei americane aici, în România. Așadar, cred că este important ca românii să continue să spună Statelor Unite că apreciază NATO, dar răspunsul este că ne menținem în mod absolut angajamentele față de voi în cadrul NATO.

MEDIAFAX: Așa este democrația, este dezordonată, dar funcționează

Charles Wald: Așa cum a spus Churchill, știi, este foarte dezordonată, dar celelalte alternative nu sunt foarte bune. Așa că este o parte din a fi corect, toată lumea primește o opinie, unii vorbesc mai tare decât alții, dar în cele din urmă se realizează ce este bine.

MEDIAFAX: Cum influențează noii factori de insecuritate în Europa (naționalismul radical, ascensiunea populismului, Rusia) viitorul securității în zona Mării Negre?

Charles Wald: Este o întrebare foarte bună. Cred că securitatea de aici în regiune – Marea Neagră este, să spunem, o zonă disputată foarte proeminentă, cu Crimeea, strâmtoarea Kerci, convenția de la Montreux privind (strâmtoare) Dardanele, locația geografică – România se află pe linia frontului defensiv al NATO. Nu este nicio îndoială, sunteți în prima linie. Și această regiune, la care am făcut referire recent, nu numai Marea Neagră, dar și Marea Egee, estul Mării Mediterane, Turcia, Orientul Mijlociu, Egipt, Africa de Nord, toate acestea sunt zone importante care se confruntă cu unele provocări și turbulențe.

Există și unele lucruri pozitive, resursele de energie din estul Mării Mediterane, energia din România, potențiale depozite de șist din România. Am discutat puțin despre acestea la cea mai recentă dezbatere. Însă energia joacă un rol imens, chiar și astăzi, în cadrul securității globale. Statele Unite s-au angajat în Orientul Mijlociu din 1947, în primul rând în legătură cu petrolul, dar și cu Israelul. Securitatea energetică în Europa de Vest, cu problema reprezentată de faptul că Rusia poate manipula o parte din politică de aici ca urmare a gestionării majorității resurselor de gaze naturale.

Noile gazoducte, descoperirile de petrol și gaze în estul Mării Mediterane, petrolul și gazele aflate la mare adâncime sub apă, Egiptul care are acum acces la energia din sudului Mării Mediterane, Israelul care are potențialul de a deveni independent din punct de vedere energetic. Acestea sunt chestiuni majore care vor schimba scena geopolitică, dar, în ansamblu, ideea de bază, din nou, s-a spus acest lucru, democrațiile trebuie să-și unească forțele, este cel mai important lucru pentru noi toți. De aceea avem mass-media, avem dreptul să spunem ce dorim. De fapt, sunt destul de încurajat, sunt cu adevărat însuflețit să văd dinamismul de aici, din România, atmosfera pozitivă pe care o observ aici, populația tânără energică, dinamică, un oraș frumos. Sunt însuflețit.
Voi, românii, trebuie să fiți extrem de mândri de cine sunteți, ca țară. Este o țară impresionantă și sunteți o parte importantă din NATO.

MEDIAFAX: Ce măsuri ar fi necesare pentru a asigura securitatea energetică în Europa de Est?

Charles Wald: Este o întrebare bună, am vorbit deja un pic. Unele au legătură cu diversitatea, unele dintre ele au legătură cu accesul la propriile voastre resurse de energie, nu trebuie să depindeți de altcineva care să le folosească ca pe un instrument politic, așa cum am discutat despre Rusia. Rusia folosește energia ca un instrument politic, nu există nici o îndoială cu privire la aceasta. Și de ce fac asta? Pentru că pot. De ce pot? Deoarece alte țări nu au propria lor energie. Deci, trebuie să aveți acces la alte resurse. Am vorbit despre Mediterana de Est, GNL (gaz natural lichefiat, n.re.), energia organică sub forma țițeiul și gazelor de șist din România, și trebuie să eliminați o pârghie pe care alte țări, în acest caz, mai ales Rusia, o are asupra geopoliticii voastre, pe baza faptului că nu poți supraviețui dacă nu ai energie.Deci, trebuie să obțineți resurse diferite, și noi, în SUA, suntem de asemenea interesați și de acest lucru, dar această dinamică a descoperirilor de energie din estul Mării Mediterane va schimba lumea.

MEDIIAFAX: Ce rol ar putea juca România ca pol de stabilitate în Europa de Est și ca punte în cadrul alianței transatlantice?

Charles Wald: Din ce am văzut, și nu sunt un expert în acest sens, am fost în România de cinci sau șase ori în toată viața mea, îmi place foarte mult România, îmi place țara, istoria, locația și oamenii, dar cred că România trebuie să continue să-și dezvoltarea încrederea în cât de importantă este, atât în regiune, cât și pentru NATO. Vocea României trebuie să se facă auzită, trebuie să-i spuneți Americii cât este de important să fiți în alianță și să fim conectați în mod bilateral. Cred că este timpul să vă vorbiți ca partener egal al NATO. Întrebările pe care le-ați pus sunt inspirate, cred că vă gândiți la lucrurile potrivite, cred că în America avem un sistem politic foarte dinamic și uneori fragmentat, și voi aveți ceva similar. Democrațiile sunt uneori dezordonate, dar aș continua să merg mai departe cu educația populație, un guvern legal puternic, întotdeauna există o chestiune de corupție în anumite locuri, cred că munciți intens în acest sens, Și apoi, mă gândesc că ar trebui să vă îndreptați către unii dintre aliații voștri din Europa, dar și către Statele Unite, pentru a vă prezenta modul în care priviți lucrurile pe mai departe din punct de vedere strategic, în mod particular în plan regional, pentru că sunteți un lider aici.

Mircea Olteanu: Vă mulțumesc pentru interviu!

Charles Wald: Mulțumesc!

Generalul Charles Wald a participat marți la conferința MAS: „Punți de securitate transatlantică pe fondul discrepanțelor dintre marile strategii de securitate-Viziunea României”.

Charles Wald are o experiență semnificativă atât în ​​domeniul militar, cât și în cel al afacerilor și este expert în materie de achiziții de avioane și armament; combaterea terorismului; politica energetică națională și de securitate internațională. În timpul carierei sale remarcabile, a ocupat postul de comandant adjunct al Comandamentului European al SUA din Stuttgart, Germania, responsabil pentru toate forțele americane care operează în 91 de țări din Europa, Africa, Rusia, părți din Asia și Orientul Mijlociu și mare parte a Oceanului Atlantic. Înainte de aceasta, a servit drept șef adjunct al personalului Forțelor Aeriene din S.U.A. pentru operațiunile aeriene și spațiale de la Pentagon. Wald a primit distincții și decorațiuni militare majore, printre care medalia de merit pentru serviciu în slujba apărării, medalia pentru servicii înalte de și crucea pentru servicii aeriene cu distincție. Este absolvent al Universității de Stat din North Dakota și a obținut o diplomă de masterat în relațiile internaționale de la Universitatea Troy. De asemenea, a absolvit cursuri la Universitatea Harvard și la Colegiul Național de Război.

 

Inchide