Prima pagină » Știri » Gest extrem făcut din gelozie: a vrut să-l omoare pentru că ar fi avut o aventură cu soția lui

Gest extrem făcut din gelozie: a vrut să-l omoare pentru că ar fi avut o aventură cu soția lui

Gest extrem făcut din gelozie: a vrut să-l omoare pentru că ar fi avut o aventură cu soția lui
Gest extrem făcut din gelozie: a vrut să-l omoare pentru că ar fi avut o aventură cu soția lui

Potrivit Poliției Județene Suceava, un bărbat de 34 de ani din comuna Verești a făcut cumpărături, sâmbătă, împreună cu soția sa, într-un centru comercial din municipiul Suceava.

La plecare, ei s-au întâlnit cu un tânăr de 29 de ani, din orașul Salcea, pe care îl cunoșteau, fiind prieteni, și care i-a cerut bărbatului de 34 de ani să îl ajute să împingă autoturismul care se defectase, astfel că au mers amândoi în parcare.

În timp ce bărbatul de 34 de ani vorbea la telefon cu fratele său, celălalt l-a lovit cu un cutter în zona mandibulei stângi, fără nicio explicație, după care a fugit.

Bărbatul rănit a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În urma cercetărilor făcute de polițiștii judiciariști și cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, tânărul a fost prins, el recunoscând fapta și susținând că agresiunea a fost motivată de gelozie, pentru că bărbatul de 34 de ani ar fi avut o relație cu soția sa.

Agresorul a fost prezentat procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care, în urma probatoriului administrat, a emis pe numele lui ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor. Tânărul a fost dus în arestul Poliției Județene Suceava, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!