Prima pagină » Știri » Grav accident rutier, în județul Brașov

Grav accident rutier, în județul Brașov

Trei persoane au murit, iar alte patru au fost grav rănite, luni dimineață, după ce un autoturism a intrat sub roțile unui tir parcat pe marginea drumului, accidentul producându-se în localitatea Rupea din județul Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei persoane au murit, iar alte patru au fost grav rănite, lunidimineață, după ce un autoturism a intrat sub roțile unui tirparcat pe marginea drumului, accidentul producându-se înlocalitatea Rupea din județul Brașov, transmite corespondentulMEDIAFAX. Potrivit șefului Poliției Rutiere Brașov, ClaudiuTămârjan, accidentul s-a petrecut în jurul orei 8.00, în zona găriidin Rupea, unde un autoturism Peugeot înmatriculat în Bistrița aintrat într-un tir parcat pe marginea drumului.

În urma impactului, trei persoane au murit pe loc, iar altepatru au fost grav rănite. Purtătorul de cuvânt al AmbulanțeiBrașov, Emilian Mățău, a declarat că trei dintre răniți au fosttransportați la spital, iar la ora transmiterii acestei știriechipajele de descarcerare intervin pentru scoaterea celei de-apatra persoane. Toate vicitimele erau din autoturismul Peugeot, iarpotrivit polițiștilor accidentul s-a produs, cel mai probabil, dincauza oboselii șoferului.

Mediafax

UPDATE: Doidintre răniți – decedați în spital

Din nefericire, doi dintre cei patru răniți au decedat la scurtăvreme la Spitalul Județean de Urgență Brașov. Unul dintre eiintrase în stop caridac încă din ambulanță și nu a mai putut fisalvat, iar celălalt s-a stins pe masa de operație, cu toateeforturile disperate ale medicilor de a-l meține în viață. Cei doise numesc Găzdac Călin, 38 de ani, și Vlașin Valentin, 52 de ani,ambii domiciliați în municipiul Bistrița. Polițiștii au reușit săstabilească și identitatea celorlalte victime: Ilieș Ciprian, 33 deani, șoferul microbuzului și consilier municipal PD-L în ConsiliulLocal Bistrița; Găzdac Liliana, 39 de ani, Cherecheș Anamaria, 23de ani, angajat civil la IPJ Bistrița, toți trei uciși pe loc înurma coliziunii dintre microbuz și tir. Celelalte două victime,internate la Spitalul Județean de Urgență Brașov sunt Moldovan IonFlaviu, 54 de ani, aflat în comă la terapie intensivă, cu șanseminime de supraviețuire, potrivit medicilor, și Valea Ovidiu, 62 deani, singurul care are șanse să rămână în viață, deși a suferit untraumatism cranio-cerebral și mai multe fracturi.

Victimele se întorceau de la un concurs susținut la MinisterulAgriculturii

Asemeni șoferului microbuzului, celelalte șase victime eraumembri PD-L, cinci dintre ei fiind angajați ai APIA și se întorceaude la București, unde susținuseră un concurs pentru numirea înposturi de conducere în instituțiile de concentrate bistrițeneaflate în subordinea acestui minister. De asemenea, polițiștii austabilit că microbuzul marca Peugeot Boxer, înmatriculat BN 05 DAY,nu aparține vreunei firme de transport, ci unei persoane fizice dinmunicipiul Bistrița, pe nume Roșu Corneliu. (AdrianPOPESCU)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Greșeala pe care mulți români o fac înainte de culcare. De ce nu este recomandat să lași cheia în yală peste noapte
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina