Prima pagină » Știri » Hașotti: Ca cetățean, consider că Bathyaneum trebuie să rămână la Biblioteca Națională a României

Hașotti: Ca cetățean, consider că Bathyaneum trebuie să rămână la Biblioteca Națională a României

Ministrul Culturii Puiu Hașotti a declarat pentru MEDIAFAX că probabil Guvernul va contesta decizia CEDO de despăgubire a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru nerestituirea Bibliotecii Batthyaneum, el ca cetățean considerând că aceasta trebuie să rămână parte a Bibliotecii Naționale.

Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia trebuie să primească despăgubiri de 25.000 de euro de la statul român, pentru că nu i-au fost restituite Biblioteca Batthyaneum și Institutul de astronomie, confiscate în perioada comunistă, a decis marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Decizia luată marți de o Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) nu este finală, oricare dintre părți putând cere, pe parcursul a trei luni de la emiterea ei, judecarea cauzei de către Marea Cameră.

Ministrul Culturii a precizat că această cauză nu ține de ministerul pe care îl conduce, ci de Secretariatul General al Guvernului, fiind vorba de un proces cu statul român. Hașotti a mai subliniat că decizia CEDO nu prevede restituirea Bibliotecii Batthyaneum, care este în prezent o filială a Bibliotecii Naționale a României (BNR), aflată în subordinea Ministerului Culturii, ci sancționarea statului român pentru faptul că nu a gestionat cu celeritate solicitarea arhiepiscopiei. Hașotti a adăugat că probabil Guvernul va contesta această decizie.

Totodată, Hașotti a spus că, personal, consideră că decizia Curții de Apel Alba Iulia de a respinge solicitarea arhiepiscopiei de restituire a bibliotecii este una corectă. „Din punctul de vedere al cetățeanului, cred că Batthyaneum trebuie să rămână parte a Bibliotecii Naționale”, a declarat ministrul Culturii.

Arhidieceza de Alba Iulia, una dintre cele două arhiepiscopii romano-catolice din România, alături de cea de la București, a beneficiat, din 31 iulie 1798, de o donație, constând într-un institut de astronomie și o bibliotecă, Batthyaneum, ce cuprindea o bogată colecție de cărți vechi, foarte valoroase. Donatorul, episcopul Ignațiu Batthyany, și-a exprimat atunci dorința ca acestea să fie deschise publicului larg, nu numai celor de confesiune catolică, dar să nu fie mutate de la Alba-Iulia, potrivit prezentării situației din decizia CEDO.

În 1947, autoritățile comuniste au preluat imobilul în care se aflau biblioteca și observatorul astronomic, plasându-l în administrarea Bibliotecii centrale de stat.

După căderea regimului comunist, a fost dată Ordonanța de Urgență a Guvernului 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în care era inclusă și Biblioteca Batthyaneum.

Organizația PSD de Alba a contestat însă restituirea Bibliotecii Batthyaneum arhiepiscopiei, susținând ca imobilul să rămână proprietate publică de interes national, în administrația Bibliotecii Naționale a României.

În testamentul episcopului Ignațiu Batthyany, biblioteca sa personală era donată „bisericii si provinciei Transilvania”, PSD argumentând că Transilvania este parte a statului român.

După mai mulți ani de proceduri, cererea de restituire a fost respinsă de către Curtea de Apel Alba-Iulia, în 22 octombrie 2003. În pofida solicitărilor formulate ulterior, Arhidieceza nu a ajuns să-și recupereze Biblioteca Batthyaneum și Institutul de astronomie, potrivit CEDO.

Arhidieceza de Alba Iulia a sesizat CEDO în acest caz în 14 octombrie 2003.

CEDO a constatat că, timp de aproape 14 ani, de când Arhidieceza a început procedura pentru restituire, conform OUG 13/ 1998, nu a fost luată nicio decizie care să fie adusă la cunoștința petentului, absența unei acțiuni pentru restituirea unor bunuri de patrimoniu de mare valoare culturală și istorică fiind cu atât mai greu de înțeles, potrivit hotărârii de marți a Curții.

Astfel, CEDO a constatat încălcarea articolului 1, din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce prevede protecția proprietății.

Cu titlu de satisfacții echitabile, Curtea a dispus ca statul român să plătească Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia suma de 15.000 de euro, pentru prejudiciul moral adus, alături de suma de 10.000 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Avocatul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, Attila Komaromi, spune că arhiepiscopia speră ca, după decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în procesul intentat de aceasta statului român, să îi fie restituită Biblioteca Batthyaneum.

„Noi sperăm ca, în urma deciziei CEDO, Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților să dea o decizie să ne pună în posesie cu Biblioteca Batthyaneum(…) Prin această decizie, CEDO stabilește practic faptul că statul român ne-a încălcat un drept”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX Komaromi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Destinația Anului 2026 în România: Orașul de pe Bega a câștigat marele premiu!