Prima pagină » Mini » Imaginile zilei. Everestul din Galați: cum au abordat problema angajații primăriei

Imaginile zilei. Everestul din Galați: cum au abordat problema angajații primăriei

Pentru că zăpada nu se mai topea, directorul Administrației Piețelor Agroalimentare Galați, Eugen Zaharia, a adoptat o soluție inedită pentru a scăpa de mormanul de nea și mizerie rămas în fața Pieței Centrale.

Directorul a pus câțiva angajați să topească zăpada cu furtunul cu apă. „S-au chinuit o groază angajații, însă nu au reușit să o topească. Este vorba de zăpada pe care am strâns-o dintre tarabe și am adunat-o într-un loc. Încercăm să scăpăm cumva de zăpadă, pentru că împiedică aprovizionarea și este inestetică. Puțin s-a mai topit, însă trebuie să găsim o altă soluție. Ori vom încerca să o întindem, ori vom chema un utilaj să o ridice. Poate dacă ar fi plouat mai mult, s-ar fi topit”, a declarat Eugen Zaharia, potrivit viața-liberă.ro.

Chiar dacă martorii oculari spun că angajații ar fi utilizat apă caldă, pentru că ieșeau aburi, potrivit directorului era vorba de apă rece, provenită de la un hidrant al Pieței. „Am utilizat apă rece, nu caldă, de la un hidrant al nostru”, a mai spus directorul APAG. 

foto:  viața-liberă.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Femeile-pilot americane care au ajutat Aliații în cel de-Al Doilea Război Mondial