Prima pagină » Știri » În câte dosare ale DIICOT s-a cerut anularea interceptărilor. Numărul lor nu este de ignorat

În câte dosare ale DIICOT s-a cerut anularea interceptărilor. Numărul lor nu este de ignorat

În câte dosare ale DIICOT s-a cerut anularea interceptărilor. Numărul lor nu este de ignorat
În câte dosare ale DIICOT s-a cerut anularea interceptărilor. Numărul lor nu este de ignorat

Avocații celor cercetați în cauzele instrumentate de DIICOT, în care procurorii au pus în aplicare mandate de supraveghere cu ajutorul Serviciului Român de Informații, au solicitat anularea probelor în 25 de cauze al DIICOT, în cele mai multe dintre acestea judecătorii dispunând emiterea unor adrese către parchete pentru a se indica modul în care s-au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică, au spus pentru MEDIAFAX sursele citate.

În una dintre cauze, aflată pe rolul Tribunalului Bacău, „instanța a respins ca nefondată cererea și a procedat la soluționarea în fond a cauzei’, anunță aceleași surse.

De asemenea, într-un dosar al DIICOT, aflat în faza de judecată din camera preliminară, s-au invocat excepții legate de realizarea interceptărilor însă acestea s-au respins „s-a constatat legalitatea probelor invocate și s-a dispus începerea judecății”, au precizat aceleași surse pentru MEDIAFAX.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile