Prima pagină » Știri » Încă o lovitură pentru DNA. Trei judecătoare acuzate de fapte de corupție, ACHITATE de Instanța Supremă

Încă o lovitură pentru DNA. Trei judecătoare acuzate de fapte de corupție, ACHITATE de Instanța Supremă

Încă o lovitură pentru DNA. Trei judecătoare acuzate de fapte de corupție, ACHITATE de Instanța Supremă
Instanța supremă le-a achitat definitiv, joi, pe judecătoarele Gabriela Bîrsan, Iuliana Pușoiu și Corina Corbu de la Secția de contencios a aceleiași instanțe, ele fiind acuzate de fapte de corupție.

Magistrații au menținut, practic, soluția din primă instanță, care a fost una de achitare. Faptele care li se imputa celor din dosar erau luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului, cumpărarea de influență.

„Respinge, că nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpații Bîrsan Gabriela Victoria, Ionescu Florian și Corbu Corina Alina împotriva sentinței penale nr.1055 din dată de 29 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr.2820/1/2014. (…) Definitivă. (…) Cu opinie separată, numai în sensul admiterii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Natională Anticorupție, desființării în parte a sentinței penale nr. 1055 din dată de 29 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. 2820/1/2014 și, în rejudecare, schimbarea temeiului achitării inculpatei Pușoiu Iuliana din art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală în art.396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 Cod penal din 1969 raportat la art.6 și art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 și condamnării inculpaților Pușoiu Iuliana pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals , prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal din 1969, și Gherbovan – Silinescu Radu pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 290 alin.1 Cod penal din 1969″, se arată în minuta Instanței supreme.

În rechizitoriu, procurorii au vorbit, la momentul trimiterii în judecată a judecătoarelor, despre interesul omului de afaceri Gabriel Chiriac, care ar fi pornit de la faptul că firmele sale au avut litigii în perioada 2010-2011 cu instituții ale statului, prin care au contestat la instanțe de contencios administrativ diferite amenzi aplicate, au pierdut procese la fond, iar respingerea recursului, ar fi dus la pierderea unor sume de bani importante. Astfel, potrivit DNA, omul de afaceri, prin intermediul avocatei Claudia Silinescu Gherbovan, a contestat amenda într-unul din dosare, așa încât recursul la secția de Contencios Administrativ si Fiscal a ICCJ, unde șefa secției era chiar prietena foarte bună a avocatei sale, iar judecător la această secție era tot o prietenă a avocatei sale, judecătoarea Iuliana Pușoiu, realizând și el la rândul său legătura de prietenie, la momentul potrivit, când avea multe cauze și cereri de strămutare pe rolul instanțe supreme de control judiciar, i-au creat convingerea că soluționarea în favoarea sa este posibilă.

„În esență, probele administrate relevă relația infracțională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Pușoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Pandrea Anton de la Secția penală a instanței supreme, avocații Gherbovan Silinescu Claudia și Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistență juridică pentru cinci firme din care doi aparțineau omului de afaceri Chiriac Gabriel, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluționarea strămutărilor, traficului de influență, favorizării făptuitorului”, preciza DNA la trimiterea cauzei în instanță.

La ultimul termen din apel, procurorul DNA ceruse pentru acestea pedeapsa cu închisoarea cu executare. 

Procurorul de ședință a cerut, în instanță, cea mai mare pedeapsă pentru Gabriela Bîrsan, adică opt ani de închisoare cu executare, iar pentru Iuliana Pușoiu, trei ani de închisoare, tot cu executare.

În aceeași cauză au fost judecați avocații Claudia și Radu Gherbovan Silinescu, foștii judecători Iuliana Pușoiu și Anton Pandrea, care au lucrat tot la ICCJ, și omul de afaceri Gabriel Chiriac.

Pentru Anton Pandrea, DNA a cerut patru ani cu executare, pentru Alina Corbu la fel, iar pentru avocatul Radu Silinescu Gherbovan, doi ani de închisoare cu suspendare.

Pentru soția lui, Claudia Silinescu Gherbovan, reprezentantul parchetului a cerut cinci ani de închisoare cu executare, iar pentru omul de afaceri Gabriel Chiriac, cinci ani de închisoare cu executare.

Știre în curs de actualizare

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Oamenii de știință au aflat de ce medicamentele pentru cancer nu funcționează la fel pentru toată lumea