Prima pagină » Știri » Incendiu la o vilă a lui Bercea Mondial

Incendiu la o vilă a lui Bercea Mondial

Incendiu la o vilă a lui Bercea Mondial
Pompierii au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o vilă din Drăgănești (Olt) aparținându-i lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt și aflat în penitenciar după ce și-ar fi înjunghiat nepotul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, Alin Băsășteanu, pompierii au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 14.00, în orașul Drăgănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

„La fața locului au mers pompierii de la Garda Stoenești, cu două autospeciale, și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă din localitate, cu o autospecială. Echipele au găsit în flăcări bunurile dintr-o cameră de locuit, cu posibilitate de extindere și la restul casei. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 30 de minute. Au ars obiecte electronice, obiecte de mobilier, parchet, materiale textile și tocăria camerei. Cauza probabilă a incendiului este un laptop lăsat sub tensiune”, a declarat purtătorul al ISU Olt.

Potrivit unor surse oficiale, imobilul la care a izbucnit incendiul îi aparține lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Sandu Anghel este încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova din 20 februarie 2011, într-un dosar în care este judecat pentru tentativă de omor calificat, după ce și-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuț Anghel, care în urma incidentului a avut nevoie de spitalizare.

În acest dosar, în 1 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova i-a majorat lui Sandu Anghel pedeapsa la închisoare cu executare de la șapte ani și șase luni la zece ani, pentru tentativă de omor calificat. Instanța supremă a decis, în 7 februarie, menținerea lui Sandu Anghel în arest, urmând ca recursul la decizia Curții de Apel Craiova de majorare a pedepsei să fie judecat în 4 aprilie.

De asemenea, Bercea Mondial a fost condamnat, în aprilie 2013, de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare, într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?