Iohannis: Cotele obligatorii privind migranții nu pot fi schimbate de Consiliul European. PLUS: Câți bani dă România la Programul alimentar mondial pentru refugiați

Iohannis: Cotele obligatorii privind migranții nu pot fi schimbate de Consiliul European. PLUS: Câți bani dă România la Programul alimentar mondial pentru refugiați
Publicat: 24/09/2015, 07:03

„Este o temă falsă care a apărut în România, probabil din neștiință. Nu cred că pot să merg atât de departe cât să spun că tema a fost exploatată politic de politicieni foarte cunoscuți, fiindcă nu am astfel de date. Una peste alta, decizia Consiliului JAI nu a fost luată în discuție astăzi. Nici nu s-ar fi putut. Consiliul European nu ar fi putut să revoce sau să anuleze sau să schimbe decizia JAI”, a spus Iohannis, referitor la decizia Consiliului JAI de repartizare a imigranților în statele membre.

Declarația președintelui a fost făcută la finalul reuniunii Consiliului European Extraordinar informal de la Bruxelles.

Iohannis a precizat că ideea reluării temei cotelor este o informație falsă.

„Este o informație fundamental greșită și pe aceia în rog să citească regulamentele Uniunii”, a spus președintele.

România ar urma să primească 2.475 de refugiați din 66.000 de extracomunitari distribuiți din Italia și Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marți de Consiliul JAI, numărul total de imigranți alocat până în prezent Bucureștiului fiind de 4.837.

Consiliul UE a aprobat marți distribuirea în prima etapă, potrivit unor cote obligatorii, a 66.000 de refugiați extracomunitari ajunși în Italia și Grecia. Uniunea Europeană va stabili ulterior, pe baza aceleiași formule, distribuirea a încă 54.000 de refugiați.

Potrivit schemei de repartizare, din cei 50.400 de refugiați aflați în Grecia, România ar urma să primească 1.890. Din alți 15.600 de extracomunitari aflați în Italia, România ar urma să primească 585. Numărul total al refugiaților care ar urma să ajungă în România conform deciziei Consiliului JAI din 22 septembrie ar fi de 2.475.

României îi revin alți 2.362 de refugiați potrivit deciziei Consiliului JAI din 14 septembrie, privind distribuirea a 40.000 de refugiați.

Potrivit propunerii precedente a Comisiei Europene, care se referea la distribuirea a 40.000, respectiv a 120.000 de refugiați, România urma să primească în total 6.351 de refugiați. Este foarte probabil ca aceasta cifră să fie atinsă prin repartizarea restului de 54.000 de refugiați.

Ministerul Afacerilor Interne a comunicat, marți seară, că vicepremierul Gabriel Oprea a votat, în Consiliul JAI, împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reiterând poziția de principiu conform căreia România nu susține relocarea de refugiați pe baze obligatorii.

Iohannis: România va contribui cu 300.000 de euro la Programul Alimentar Mondial pentru refugiați

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după Consiliul European Extraordinar informal de la Bruxelles, că România va contribui cu 300.000 de euro în următorii trei ani la Programul Alimentar Mondial pentru ajutorarea refugiaților din taberele aflate în preajma zonelor de conflict.

Iohannis a afirmat că, în ceea ce privește tema migrației, reuniunea de la Bruxelles a fost „probabil cea mai bună întâlnire de până acum, în care s-au discutat problemele de fond, o abordare foarte constructivă”.”

Președintele a menționat că, în alocuțiunea pe care am avut-o, a încercat să enumere „tematicile care ne-au preocupat de toți”.

„În primul rând, este evident că, dacă vrem să gestionăm eficient fenomenul migrației, trebuie să mergem la cauza acestui fenomen, adică în zonele de criză, de exemplu, dar nu singura, zona Siria. Și trebuie să încercăm să intervenim acolo pentru a termina conflictul și pentru a reinstaura pacea în zonă. Acest lucru este destul de dificil și Uniunea Europeană, singură, cu certitudine nu poate să facă acest lucru, dar poate contribui la acest lucru”, a spus Iohannis.

„O a doua temă pe care am reiterat-o este importanța care trebuie acordată zonelor sigure din jurul zonei de criză, de exemplu țărilor precum Iordania, Liban sau Turcia, unde se găsesc un număr foarte important de refugiați. Orice sprijin dat acestor țări dă un rezultat mult mai consistent și mult mai rapid decât un sprijin acordat refugiaților care au ajuns deja până în Europa. În acest context, a fost reluată rugămintea din partea Înaltului Reprezentant și a președinției Consiliului de a veni cu un ajutor substanțial pentru Programul Alimentar Mondial, care se ocupă foarte mult de refugiații care se află în aceste tabere care înconjoară zonele de conflict”, a spus Iohannis.

Președintele a precizat că România a decis să aloce 300.000 de euro, pentru următorii trei ani, această sumă reprezentând „un multiplu al sumei care a fost până acum alocată de România pentru acest scop”.

„Este clar că trebuie întărită frontiera externă a Uniunii Europene, am reluat acest lucru și am subliniat că în afară de această chestiune, unde probabil va fi nevoie și de acțiuni coordonate ale Uniunii, nu numai ale statelor membre, este nevoie să combatem acele rețele care se ocupă cu migranții, cu refugiații care vor să treacă dintr-o țară în alta, practic traficanții de refugiați”, a mai spus Iohannis.

Nu în ultimul rând, în ședința Consiliului European Extraordinar informal s-a discutat și despre centrele unde refugiații vor fi înregistrați și unde vor putea sta o anumită perioadă de timp, „așa numitele hot spots”.

„Aici mi-am permis să fac propunerea să judecăm împreună dacă nu ar fi eficient ca aceste hot spots să devină centre europene, fiindcă problema nu este una națională a țării unde ajung refugiații, ci este evident o problemă europeană”, a spus Iohannis, precizând că propunerea a fost „foarte bine primită” și reluată și de alți participanți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Putin vrea să distrugă NATO. N-are curaj să atace, dar aplică o strategie perversă
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern