Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în Dosarul Revoluției. Fostul președinte „a oficializat măsuri cu caracter militar, unele cu un evident caracter diversionist”

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în Dosarul Revoluției. Fostul președinte „a oficializat măsuri cu caracter militar, unele cu un evident caracter diversionist
Publicat: 17/04/2018, 13:35

UPDATE: Procurorii militari anunță că au extins cercetările în ceea ce îl privește pe fostul președinte Ion Iliescu pentru infracțiuni contra umanității comise în perioada 27-31 decembrie 1989. În ceea ce privește infracțiuni comise în 22-27 decembrie, Klaus Iohannis a avizat cererea procurorilor.

„Ca inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în calitate de președinte al CFSN (care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorității depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare”, transmit procurorii într-un comunicat de presă.

Nici la intrarea, nici la ieșireadin sediul Parchetului, Ion Iliescu nu a făcut declarații, însă fostul președinte și-a exprimat opinia pe blogul personal după ce Klaus Iohannis a avizat cererea de urmărire penală.

„În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!) au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o „lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități”, a scris Ion Iliescu.

Fostul președinte al României mai spune că și-a făcut „partea de datorie” și că stă cu „capul sus la judecata istoriei”.

Iliescu susține că, deși aceste dosare au fost în atenția procurorilor timp de 28 de ani, ele se redeschid mereu pentru că deciziile luate de-a lungul timpului au stârnit nemulțumiri :”Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?”

„Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul”, spune fostul președinte al României”, a opinat Ion Iliescu.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiției cererea de urmărire penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican -Voiculescu, în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității în dosarul Revoluției.

Pe 2 aprilie, procurorul general, Augustin Lazăr, a cerut președintelui României încuviințarea urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), a lui Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României și față de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României, în dosarul Revoluției.

Petre Roman, a declarat atunci, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că este uluit și revoltat de cererea de urmărire penală solicitată de procurorul general Augustin Lazăr președintelui Klaus Iohannis. El se întreabă de ce dosarul Revoluției nu face referire la cei care au dat ordin să se tragă asupra oamenilor.

În cadrul Dosarului Revoluției, procurorii au anunțat, pe 18 decembrie 2017, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceaușescu din decembrie 1989, dar și cele legate de declanșarea și efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.

Totodată, a fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie ’89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală. Anchetatorii s-au edificat și cu privire la declanșarea și executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Procurorii au mai clarificat, în cadrul dosarului, și succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

„Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum și existența unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înțelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate și anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acțiune cât și din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de așteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii și eventualele complicități în realizarea acesteia”, a spus atunci procurorul Marian Lazăr.

Astfel, până la execuția celor doi, care a avut loc pe 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora, potrivit Parchetului.

Procurorii au mai precizat faptul că, după anul 1989, probe importante au fost distruse sau alterate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”