Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis a găsit SOLUȚIA pentru ca românii plecați în străinătate să se întoarcă

Klaus Iohannis a găsit SOLUȚIA pentru ca românii plecați în străinătate să se întoarcă

Klaus Iohannis a găsit SOLUȚIA pentru ca românii plecați în străinătate să se întoarcă
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că o soluție pentru ca românii din străinătate să își dorească să se reîntoarcă în țară este recunoașterea diplomelor și echivalarea studiilor.

„În contextul în care am lansat ieri ideea unei largi consultări pe tema educației, cred că una dintre problemele care poate fi rapid rezolvată, dacă există voință, e legată de recunoașterea diplomelor și echivalarea studiilor, în sensul de a optimiza mecanismele din acest proces. Câteva mii de tineri pleacă anual la studii în străinătate, iar experiența pe care o pot aduce înapoi în țară, după absolvire și uneori după o perioadă de activitate profesională în afară, este foarte valoroasă”, a afirmat Iohannis, la conferința „Smart Diaspora 2020+: Cum valorificăm potențialul strategic al diasporei românești”, organizată la Palatul Cotroceni.

El a susținut că tinerii studenți în străinătate sunt un exemplu de profesionalism și seriozitate.

Potrivit șefului statului, proiectul Smart Diaspora își propune valorificarea potențialului strategic al tinerilor înalt calificați de peste hotare și atragerea lor înapoi în țară.

„Obiectivul nostru pe termen lung este o relație puternică a societății românești și a statului român cu diaspora, benefică în ambele direcții. Ea presupune pe de o parte capacitatea de a valorifica potențialul strategic al diasporei românești, ca punte de legătură cu celelalte state, iar, pe de altă parte, presupune a ști clar ce anume suntem datori să facem pentru diaspora, noi, cei de acasă”, a arătat Iohannis.

Președintele s-a declarat convins că potențialul diasporei va fi pe deplin fructificat atunci când „a trăi și a munci în străinătate va fi doar o chestiune de alegere, nu una de constrângere; atunci când românii din diaspora vor avea opțiunea să se întoarcă, știind că și acasă munca lor este recunoscută și răsplătită; și atunci când vor simți că autoritățile au grijă și se preocupă de ei, oriunde s-ar afla”.

El a susținut că, pe acest fond, trebuie găsite răspunsuri la mai multe întrebări majore, una dintre acestea fiind „exodul creierelor”. „Prima este cum transformăm ‘exodul creierelor’, așa numitul fenomen brain drain, din pierdere într-un câștig pe termen lung pentru România. Cum facem ca tinerii noștri de valoare, specialiștii, profesorii, medicii, cercetătorii, economiștii, dar și toți cei care muncesc serios, indiferent ce meserie au, care pleacă din țară, să se și întoarcă la un moment dat”, a spus Iohannis, precizând că statisticile cu numărul românilor care pleacă anual în străinătate sunt îngrijorătoare.

Șeful statului a indicat că instituțiile trebuie să colaboreze pentru a interveni în cazurile copiilor și bătrânilor rămași în țară.

El s-a arătat încrezător în responsabilitatea și capacitatea României de a găsi pe termen lung soluții pentru ca fiecare cetățean să poată avea un parcurs profesional și personal de succes în țară sau să aibă oportunitatea de a rămâne legat de România, cu posibilitatea de a reveni oricând.

Klaus Iohannis a subliniat că trebuie asigurate condițiile și climatul necesar reintegrării pentru ca cei plecați să își dorească să se întoarcă în țară.

De asemenea, potrivit președintelui, o altă întrebare este legată de ce se face pentru românii care aleg să rămână în străinătate, cum sunt aceștia reprezentați, cum li se asigură drepturile, cum sunt menținuți în contact cu țara, implicați și interesați, cum sunt sprijiniți să își păstreze identitatea. Președintele Iohannis a arătat, în context, că votul prin corespondență este esențial, punctând că urmărește cu atenție subiectul, în condițiile în care partidele s-au angajat ca până la finele sesiunii să introducă acest proiect.

„Întărirea mecanismelor democratice, încurajarea participării și competiției politice vor constitui argumente în plus pentru întoarcerea acasă”, a adăugat șeful statului.

El a indicat că o a treia chestiune este legată de sprijinul și încurajarea diasporei românești de a se transforma într-o voce mai puternică a României în lume. „Compatrioții noștri sunt plecați și reprezintă cartea de vizită a României peste hotare, ei sunt ambasadorii culturii și tradițiilor românești acolo unde locuiesc. Și, ca oricărui ambasador, cred că avem datoria de a le da, noi înșine, un mandat simbolic, dar mai explicit, despre felul în care pot promova și susține România, chiar de la distanță. Imaginea României în lume se construiește cu fiecare din gesturile, acțiunile și vorbele lor”, a arătat el.

Președintele Iohannis a subliniat că, „dincolo de pierderea pe care plecarea atâtor și atâtor oameni de valoare, tineri, dinamici, cu inițiativă o reprezintă pentru România, contribuția pe care ei o au și o pot avea în continuare la dezvoltarea țării noastre este extraordinar de importantă și greu de cuantificat”.

„Rezervorul de expertiză pe care aceștia îl aduc, cunoștințele și contactele pe care le-au dobândit, curajul de care au dat dovadă și pe care îl demonstrează zi de zi fac din românii de peste graniță o sursă de inspirație și un punct de sprijin de care România are mare nevoie. Potențialul strategic al diasporei se manifestă nu doar în raport cu țara mamă, ci și cu statele în care se află comunități mari de români. Acestea sunt o resursă de creștere economică, dezvoltare, dar și de participare civică acolo unde trăiesc. Vocea lor ar trebui să fie mai clar auzită inclusiv pe plan local, acolo unde trăiesc și formează minorități importante”, a declarat șeful statului, citat de Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
CRIZĂ de aparate de aer condiționat în Europa
Click
Românul care a fugit de sărăcie și a ajuns parașutist profesionist în Legiunea Străină. „Am avut halucinații de foame și de sete”
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Artificiile trase de Ziua Americii puteau să doboare un avion: „Tocmai am auzit o bubuitură!”
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce credem că „nu iese fum fără foc”? Explicația psihologică pentru unul dintre cele mai vechi proverbe