Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis scapă de amenda primită în urma declarațiilor despre autonomia Ținutului Secuiesc. Instanța supremă anulează hotărârea CNCD

Klaus Iohannis scapă de amenda primită în urma declarațiilor despre autonomia Ținutului Secuiesc. Instanța supremă anulează hotărârea CNCD

Klaus Iohannis scapă de amenda primită în urma declarațiilor despre autonomia Ținutului Secuiesc. Instanța supremă anulează hotărârea CNCD
Klaus Iohannis, președintele României

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea preşedintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii pe care a primit-o în mai 2020 de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Iohannis a fost amendat atunci cu suma de 5.000 de lei în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Pe 20 mai 2020, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.

Șeful statului a anunţat în aceeași zi că va contesta în instanţă decizia CNCD, considerând că hotărârea prin care a fost sancţionat este una „profund politică”.

Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a respins în ianuarie 2021 solicitarea preşedintelui, însă Instanţa supremă a admis recursul lui Iohannis şi a anulat decizia CNCD.

„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis – prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.443/20.05.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis: ”Jo napot kivanok, PSD (Vă doresc o zi bună, PSD)”

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite de Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.

”Jo napot kivanok, PSD’ (‘Vă doresc o zi bună, PSD’). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”, este declarația pentru care președintele Iohannis a fost amendat de CNCD.

Potrivit CNCD, declaraţia lui Iohannis reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la acest obicei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră