Prima pagină » Știri » La trei luni de la preluarea partidului, Orban a găsit punctul slab al PNL. „Stăm foarte prost”

La trei luni de la preluarea partidului, Orban a găsit punctul slab al PNL. „Stăm foarte prost”

La trei luni de la preluarea partidului, Orban a găsit punctul slab al PNL. „Stăm foarte prost
Ludovic Orban spune că formațiunea pe care o conduce suferă și stă „foarte prost" la nivel de comunicare, iar cea mai mare cantitate de energie o consumă în dispute interne.

Aflat, sâmbătă, în județul Constanța, în stațiunea Jupiter, la Școala de vară a Organizației Femeilor Liberale, Ludovic Orban le-a transmis acestora că, în momentul actul PNL stă „foarte prost” la nivel de comunicare și de luare a deciziilor, iar până la sfârșitul anului intenționează să finalizeze procedurile de identificare a nevoilor de training de care are nevoie partidul la fiecare nivel.

„Stăm foarte prost pe comunicare. Stăm foarte prost pe management organizațional. Stăm foarte prost pe management de proiecte. Nici măcar nu inițiam proiecte, programe, pe care să le ducem, în mod constat și consecvent, pe o perioadă de timp medie sau lungă, la bun sfârșit. Stăm prost pe managementul ședințelor. Am participat la ședințe de birou fără ordine de zi, fără o pregătire minimală a subiectului, pe care să o facă președintele sau unul din membrii biroului județean. (…) Nu se iau decizii, în ședințe nu se urmărește punerea în practică a deciziilor puține care se iau. Foarte puține decizii determină o acțiune politică sau generează cu adevărat ieșiri ale partidului”, le-a Orban femeilor liberale.

O altă problemă despre care a vorbit președintele PNL a fost cea legată de disputele interne, care consumă o cantitate de energie mult mai mare comparativ cu mesajul partidului către alegători.

„Cea mai mare cantitate de energie o consumăm în interiorul partidului, în dispute între noi, în discuții între noi, și consumăm foarte puțină energie pentru a transmite mesaje în afara partidului. Și nu orice fel de mesaje: trebuie să fie mesaje care într-adevăr să aibă darul de a îmbunătăți percepția Partidului Național Liberal”, a spus Ludovic Orban.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani