LukOil cere intervenția Comisiei Europene în ancheta din România. „Acuzațiile procurorilor români sunt nejustificate”

LukOil cere intervenția Comisiei Europene în ancheta din România. „Acuzațiile procurorilor români sunt nejustificate
Publicat: 15/07/2015, 20:03
Actualizat: 16/07/2015, 10:28

LukOil a cerut intervenția Comisiei Europene în ancheta din România care vizează compania, argumentând că este vorba de măsuri impuse de „o instanță judiciară relativ mică” dar care au un „impact european”.

Thomas Muller, vicepreședintele LukOil, a atras atenția că ar putea fi puse sub sechestru active în valoare de 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Marea Britanie și Olanda.

Muller, care săptămâna aceasta va avea întrevederi cu oficiali europeni, a admis că „nu există o linie directă între Comisia Europeană și o instanță judiciară din România”, subliniind însă că acuzațiile procurorilor români sunt „nejustificate”.

„Am vrea să vedem o implicare europeană în acest caz, deoarece avem de-a face cu o instanță relativ mică dar care ia decizii uriașe, care au impact nu doar asupra unor active din România, ci și asupra unor active europene. Considerăm că nu este o situație corectă”, a spus reprezentantul LukOil, citat de Reuters.

Președintele Lukoil, Vagit Alekperov, i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare lui Maroș Șefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil de Energie, cerând „o investigație mai transparentă, dat fiind că activitățile constante ale rafinăriei (vizate de ancheta din România – n.red.) au impact asupra alimentării cu petrol în întreaga Uniune Europeană”.

Comisia Europeană a confirmat primirea scrisorii din partea Lukoil, precizând că analizează situația.

Compania LukOil a contestat în justiție, marți, măsurile asiguratorii dispuse de autoritățile române, reiterând că acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală formulate de procurorii din România sunt „absolut nefondate”. „Acuzațiile (formulate de procurorii români – n.red.) sunt absolut nefondate”, afectând afacerile, dar LukOil nu intenționează să închidă sau să vândă rafinăria, a declarat Thomas Muller, vicepreședintele LukOil. „Rafinăria este funcțională astăzi și sperăm că vom putea continua activitățile”, a declarat Muller, potrivit Reuters, într-o conferință de presă.

În urmă cu câteva zile, LukOil a respins acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală formulate de procurorii din România, anunțând că urma să conteste în instanță măsurile asiguratorii dispuse de autoritățile române și că așteaptă o investigație „imparțială”. Compania rusă LukOil a argumentat că este un contribuabil prompt la bugetul de stat din România și un furnizor de produse la calitate pentru clienții români. „LukOil intenționează să conteste în instanță ordinul Parchetului, conform procedurilor, și mizează pe o investigare imparțială a incidentului, potrivit reglementărilor și standardelor acceptate atât în România, cât și în Uniunea Europeană”, informa vineri compania rusă.

„Petrotel-LUKOIL a creat aproximativ 1.000 de locuri de muncă la nivel regional. În ultimii nouă ani, s-au investit 540 de milioane de dolari în modernizarea rafinăriei. LukOil speră că orice obstacole în calea funcționării acestei companii-cheie vor fi depășite cu succes”, preciza compania.

Săptămâna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asiguratorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparțin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurența sumei de două miliarde de euro. Potrivit unui comunicat dat publicității de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procurorii acestei structuri au extins cercetările și au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci persoane, între care doi cetățeni ruși, cu toții angajați ai SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, a transmis corespondentul MEDIAFAX. Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri deținute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda și SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune și acțiuni. „În cauză, în urma extinderii cercetărilor față de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda și față de S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiești au fost extinse și măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparținând Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la concurența sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deținute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. și Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum și asupra unui număr de 176.840.629 acțiuni, deținute de aceasta în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiești”, se arată în comunicatul PCA Ploiești.

Procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești au extins cercetările în dosarul Lukoil față de alți cinci angajați ai societății care controlează rafinăria de la Ploiești și aduc noi acuzații suspecților din acest dosar. Astfel, anchetatorii anunță că în dosarul Lukoil sunt cercetate infracțiuni de folosire cu rea credință a creditului societății și noi fapte de spălare de bani. Până în prezent, dosarul privea infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii susțin că, „urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil S.A., s-a realizat decapitalizarea societății, fapt relevat și de rapoartele administratorilor societății, rapoarte aferente anilor 2012 și 2013”.

Prejudiciul calculat până la acest moment în acest dosar este de 1.185.268.188,35 euro și 1.526.293.530,93 dolari pentru infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății și în cuantum de 1.526.293.530,93 dolari și 552.977.284,35 euro pentru infracțiunea de spălare de bani. Conform sursei citate, SC Petrotel Lukoil SA Ploiești „a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acționarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA și 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare” și a primit ca investiții, de la aceeași companie, care este acționar majoritar al rafinăriei de la Ploiești, suma de 32.476.926 euro și 304.186.078,78 dolari SUA, „deși conform bilanțurilor, balanțelor și raportărilor către ANAF, activul societății este de 48.522.486 euro echivalent monedă națională, diferența de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societății”. Procurorii susțin, de asemenea, că acționarul majoritar Lukoil Europe BV Olanda a virat în contul Petrotel Lukoil, conform virajelor de cont, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă națională, cu titlu de majorare capital social, dar, conform situației raportate la Oficiul Registrului Comerțului pe baza documentelor financiar contabile ale societății, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă națională, diferența de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital.

„Cu toate că suma respectivă a fost primită cu titlu respectiv (n.red. – majorare de capital social), conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracționată și rambursată cu titlu restituire creditare în aceeași zi în care a intrat în conturile bancare”, arată anchetatorii. Procurorii anunță că în acest dosar continuă cercetările pentru strângerea de noi probe „pentru stabilirea situației de fapt în integralitatea ei, pentru identificarea altor persoane ce au săvârșit infracțiuni și în vederea stabilirii răspunderii penale a acestora”. În 2 octombrie 2014, procurorii au făcut percheziții la sediile mai multor companii aparținând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploiești, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani. Parchetul Curții de Apel Ploiești anunța că au fost făcute 23 de percheziții la sediile Petrotel-Lukoil Ploiești, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenția Lukom-A-România și TP LOG Services, toate din Ploiești. În 3 octombrie, la o zi de la percheziții, Lukoil a oprit producția rafinăriei din Ploiești.

De asemenea, Parchetul Curții de Apel Ploiești a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel-Lukoil aflate în depozitele și conductele Oil Terminal, până la concurența sumei de 1,039 miliarde lei. Informația a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori București. În acest context, Lukoil a anunțat că rafinăria Petrotel-Lukoil și-a încetat activitatea de producție și comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime și țiței de către organele de urmărire penală. În 7 octombrie, Lukoil a anunțat că sechestrul pe conturile bancare și stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, precizând că rafinăria va începe pornirea normală a instalațiilor tehnologice. De asemenea, directorul general al SC Petrotel-Lukoil SA Ploiești, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului