Prima pagină » Știri » Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploiești, anunță Garda de Mediu Prahova

Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploiești, anunță Garda de Mediu Prahova

Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploiești, anunță Garda de Mediu Prahova
Lukoil repornește, vineri, instalațiile din incinta rafinăriei din Ploiești, oprite în urmă cu o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX comisarul-șef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, care a precizat că instituția a fost notificată în acest sens de către companie.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vineri dimineață Comisariatul Prahova din cadrul Gărzii de Mediu a primit o notificare din partea rafinăriei Lukoil prin care se anunță repunerea în funcțiune a instalațiilor din incinta rafinăriei, oprite în urmă cu o săptămână.

În documentul transmis Gărzii de Mediu se precizează că instalațiile vor fi repornite începând de vineri și că reprezentanții companiei se obligă să respecte toate procedurile privind protecția mediului.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în urma discuțiilor cu procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani reprezentanții companiei au asigurat garanții care pot acoperi prejudiciul de 230 de milioane de euro stabilit în acest dosar.

Rafinăria Petrotel-Lukoil și-a încetat activitatea de producție și comercială vineri, 3 octombrie, compania anunțând că măsura este urmare a sechestrului aplicat pe materii prime și țiței de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluționarea contestației depuse în instanță.

Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la perchezițiile făcute de procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești la sediile Petrotel Lukoil Ploiești, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenția Lukom-A-România și TP LOG Services, toate din Ploiești, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani.

Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Vicepreședintele pe rafinare, marketing și distribuție din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, declara, miercuri, la Ploiești, că a încheiat o înțelegere cu procurorii români și că până vineri conducerea grupului petrolier va decide dacă va închide sau nu rafinăria Petrotel.

Președintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil și a cerut Guvernului ca dacă vineri Lukoil nu reia producția să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești.

„Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producția, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești, pentru că asta depășește limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim prețul cu care am privatizat-o, îl replătim și diferența, cât a costat retehnologizarea, îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală și spălarea de bani a fost de numai 230 de milioane de euro sau a fost, cumva, mai mare”, a declarat Băsescu.

El a spus că Guvernul trebuie să fie pregătit să plătească prețul cu care a vândut rafinăria de la Ploiești și să fie pregătit tehnic să o preia în operare.

„La constatarea finală a ilegalităților comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a adăugat șeful statului.

Daciana Ilie, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!