Prima pagină » Știri » Mânat de gelozie, a pus la cale un plan pentru a-l pedepsi pe amantul soției. Acum riscă închisoarea pentru tentativă de omor

Mânat de gelozie, a pus la cale un plan pentru a-l pedepsi pe amantul soției. Acum riscă închisoarea pentru tentativă de omor

Mânat de gelozie, a pus la cale un plan pentru a-l pedepsi pe amantul soției. Acum riscă închisoarea pentru tentativă de omor
Tânărul din județul Suceava reținut în luna august după ce a rănit un bărbat cu un cutter, în parcarea unui centru comercial din Suceava, motivând apoi că era gelos întrucât acesta ar fi avut o relație cu soția sa, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX

Parchetul Tribunalului Suceava a informat, marți, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui tânăr de 29 de ani din orașul Salcea, pentru tentativă de omor.

Procurorii au stabilit că el s-a întâlnit în incinta unui hypermarket din municipiul Suceava cu un bărbat de 34 de ani, pe care l-a rugat să îl ajute să împingă un autoturism care nu pornea. Cei doi au pornit spre parcare, iar în timp ce bărbatul vorbea la telefon, tânărul a mers la autoturism de unde a luat un cutter și l-a lovit cu acesta pe bărbat, în zona mandibulei.

Bărbatul rănit a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie, au impus intervenția chirurgicală de urgență și a necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

La scurt timp după agresiune, care a avut loc în 15 august, tânărul a fost prins de polițiști, el recunoscând fapta și susținând că agresiunea a fost motivată de gelozie, pentru că bărbatul de 34 de ani ar fi avut o relație cu soția sa.

Ulterior, tânărul a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un videoclip în stilul „Rick și Morty”, cu Trump în rolul principal, stârnește critici la adresa Casei Albe
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
A venit nota de plată după un scandal uriaș în culisele PRO TV. Omul-cheie, scos din grilă, revine spectaculos și va primi zeci de mii de euro
Prosport.ro
FOTO. Carmen Brumă, apariție fabuloasă în costum de baie! Imaginile momentului
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
Mediafax
VEȘTI PROASTE pentru turiști! Virusul West Nile se răspândește în țări preferate de români
Click
Dima Trofim a ajuns la spital în timpul unei vacanțe în Bulgaria. Cât a plătit pentru o perfuzie
Digi24
„Am găsit toate documentele clasificate”. Înregistrările pe care Biden a încercat ani la rând să le păstreze private au fost publicate
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al Oanei Adiaconiței. Ce a scris pe Facebook, cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
JAECOO lansează un nou SUV hibrid în România. Ce știm despre Jaecoo 5 SHS-S?
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu „inima” galaxiei noastre
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Un adăpost rupestru rar, vechi de 8.000 de ani, dezvăluie un moment de cotitură în istoria umanității