Prima pagină » Știri » MĂSURI. Angajat al Direcției Regim Permise, în autoizolare. Examenele auto au fost sistate o lună

MĂSURI. Angajat al Direcției Regim Permise, în autoizolare. Examenele auto au fost sistate o lună

MĂSURI. Angajat al Direcției Regim Permise, în autoizolare. Examenele auto au fost sistate o lună

Examenele pentru obținerea permisului de conducere au fost sistate, începând de marți, în condițiile în care polițiștii examinatori erau extrem de expuși riscului de a se infecta cu virusul COVID 19. În același timp, un polițist al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) s-a autoizolat.

Purtătorul de cuvânt al DRPCIV, Rodica Popescu, a declarat, pentru gândul.ro, că suspendarea pentru cel puțin 30 de zile a examinărilor a fost una firească, în condițiile în care polițiștii nu aveau niciun fel de protecție.

În același timp, un angajat al instituției a intrat în autoizolare, iar alții au intrat în concediu de odihnă. În același timp, oficialul DRPCIV a spus că toți ceilalți angajați care lucrează la ghișeu și intră în contact cu publicul, au fost dotați cu echipament de protecție.

Totuși, surse din cadrul instituției, au povestit, pentri gândul.ro, că, cel puțin angajații care deservest Bucureștiul și județul Ilfov ar fi primit numai mănuși și că ar fi fost nevoiți să-și aducă de acasă măști și dezinfectant.

În plus, contextul evoluției situației epidemiologice determinată de răspândirea COVID-19, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost aprobate și alte măsuri noi, care presupun schimbarea modului de lucru cu publicul.

Astfel, la nivelul Poliției Române, activitatea structurilor de relații cu publicul se va desfășura, pe cât posibil, în mediul on-line sau prin intermediul serviciilor poștale, în timp ce serviciile pentru restituirea permiselor auto, obținerea permiselor de port armă, obținerea avizelor de pază și cazierului judiciar, vor funcționa după programul normal, cu mențiunea că va fi permis accesul unui număr limitat de persoane în același timp.

În ceea ce privește intervențiile la sesizările cetățenilor acestea se desfășoară în mod normal, polițiștii fiind echipați și instruiți pentru orice tip de interacțiune.

La nivelul Direcției Generale de Pașapoarte, cât și la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua cel mult în 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor on-line.

Pentru depunerea solicitărilor de emitere a avizelor sau autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă și de ridicare a acestor acte de autoritate de la sediile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,  se vor face, îm mod obligatoriu, programări on-line sau telefonice.

Potrivit MAI,  vor fi soluționate, cu prioritate, documentațiile care vizează obiective realizate din fonduri europene.

La rândul său, Inspectoratul General pentru Imigrări a limitat numărul de persoane al căror acces este permis simultan în spațiile unde sunt amenajate ghișeele.

Vor fi preluate cu preponderență doar cererile de eliberare a avizelor de muncă sau prelungire a dreptului de ședere temporară, iar în cazul celor neprogramate, acestea vor fi primite doar pentru situații temeinic justificate, de maximă urgență.

În ceea ce privește, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, s-a stabilit ca eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum și depunerea fotocopiilor deciziilor privind schimbarea numelui persoanelor fizice pe cale administrativă să se facă exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei [email protected]. În aceeași manieră se va proceda și în cazul solicitărilor de clarificare a unor aspecte pe linie de stare civilă, însoţite de documentele în susţinere, răspunsul urmând a fi transmis la adresa poştală/e-mail indicată de solicitant.

Ridicarea documentelor solicitate se va face numai ca urmare a programării făcute la numărul de telefon 021.413.54.42, interior 25130.

În același timp, se menține suspendarea activității de depunere a cererilor privind eliberarea actelor de identitate și de înscriere a mențiunii privind stabilirea reședinței, cu excepția cazurilor deosebite (motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare)

Nu în ultimul rând, toate audiențele, iniferent de ce structură a Ministerului de Interne este vorba, au fost suspendate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?