Matematicianul care a găsit FORMULA GENIULUI. „Solomon Marcus mi-a dat ideea”

„Solomon Marcus mi-a dat ideea: „Domnule Dinu, sunt niște texte de-ale lui Eminescu care nu se știe dacă-s ale lui.” O singură vorbă de-a profesorului Marcus, texte de-ale lui Eminescu. O nedumerire. Poftim? Apoi, în ani de cercetări Liviu P.Dinu a găsit soluția.

Câți dintre noi știm că nu „cuvintele pline”, substantive, verbe, spun ceva despre personalitatea stilistică a unui scriitor? Nu, cuvintele de legătură spun totul despre tine, ca scriitor. O spune astăzi, Liviu P. Dinu, profesor la Matematică-București și directorul Institutului de Lingvistică Computațională. Da, acel domn Dinu stimulat c-o vorbă de Solomon Marcus.

Liviu P. Dinu taie cheful oricărui scriitor când este vorba de talent, geniu. Pentru el nu există taina sacră a textului literar. Măcelărește textul și găsește în doi timp și trei mișcări formula talentului care a stat la baza textului. Verificată în ani de zile, confirmată în conferințe internaționale. 

MILITAR Vladimir Putin ordonă o nouă mobilizare a rezerviștilor. Cu cât se mărește armata Rusiei

23:36

MILITAR Rusia pompează masiv în bugetul militar pentru 2027. Moscova și-a propus să majoreze cheltuielile cu 27%

23:18

Cum ați ajuns la concluzia că tocmai nesemnificativele prepoziții, conjuncții sunt calea?

„Problema cea mai grea este nu să identifici stilul unui scriitor, ci să vezi și dacă nu cumva alții vor să i se substituie. Cel mai greu este când ai de a face cu profesioniști. Stilul poate fi văzut și din măsurători cantitative (cum au fost primele încercări din final de secol 19), însă acestea pot fi ușor falsificate (vezi că un autor are predilecție pentru cuvinte de o anumită lungime, că are fraze mai lungi sau mai scurte, etc). Și atunci a apărut nevoia identificării unor factori care să fie cât mai greu falsificabili de altii, și care să constituie în același timp si o amprentă proprie unui individ anume. Asa s-a ajuns la ideea utilizării cuvintelor de legătură, care s-au dovedit a fi cel mai puțin conștientizate de un individ în timpul scrierii unui text.”

De obicei îți poți controla topica, știi cam ce vrei să spui, dar cum utilizezi aceste cuvinte de legătură este mai puțin clar. În anii 60 ai secolului trecut Mosteller și Wallace au investit bani și  ani pentru a stabili care sunt cele  70 de cuvinte funcționale ale limbii engleze, pentru a stabili autorii controversatelor Federalist Papers.

Cum poți copia un om. Cum intri în plagiat?

„Dacă vrei să plagiezi, e simplu. Fiindcă reproduci, furi cuvintele pline, substantive, verbe, deoarece acestea sunt ușor detectabile, fac sens și pot fi imitate cu ușurință de către un alt autor care ar vrea sa imite un scriitor anume.”

Stilul, stilomul uman

Van Halteren a introdus cu succes o formula pentru caracterizarea stilului, el a numit stilomul uman ampenta stilistică a unui individ. Prin urmare ai putea cuprinde stilomul unui individ în preferința sa pentru cuvinte funcționale. Pentru limba română, noi am lucrat cu stilomul lui Mateiu Caragiale, Radu Albala, Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu.

Liviu P. Dinu nu s-a lăsat. Destinul limbii române. „Urăște” maghiara, „iubește” turca

„În realitate noi avem acum un arbore al limbilor, dacă el se numește Babel sau altfel nu am de unde știi. Cert, cele aproape 8000 de limbi (dintre care foarte multe  dispar anual sau intră pe lista selectă a limbilor pe cale de dispariție) sunt grupate în familii lingvistice destul de clare deocamdată, însă ceea ce e foarte neclar este cât de apropiate sunt 2 limbi date. Aceste măsuratori lipsesc aproape cu desăvârșire.

Rezultatele sunt interesante, nu e loc aici pentru detalii, suedeza și daneza  sunt printre cele mai apropiate la nivel sintactic (cam la fel cum sunt portugheza și spaniola), iar tot la nivel sintactic, de exemplu, româna și maghiara se află printre cele mai depărtate limbi. La nivel ortografic, bazându-ne pe etimologii și cuvinte înrudite am obținut că româna are o preferință pentru limbile romanice (natural), iar apropierea față de turcă, pe care mulți o exagerează, este dată, de fapt, de cuvintele franțuzești pe care și noi și turcii le-am împrumutat masiv în finalul secolului 19.