Prima pagină » Știri » MEDICAMENTELE generice reprezintă aproape 80% din consum. Rafila: „Îmi doresc ca și România să dezvolte posibilitatea de a produce substanțe active”

MEDICAMENTELE generice reprezintă aproape 80% din consum. Rafila: „Îmi doresc ca și România să dezvolte posibilitatea de a produce substanțe active”

Amyra Garey
MEDICAMENTELE generice reprezintă aproape 80% din consum. Rafila: „Îmi doresc ca și România să dezvolte posibilitatea de a produce substanțe active”

Politica medicamentului în România trebuie să aibă în vedere accesul pacienţilor la medicamente, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a subliniat necesitatea unei abordări ”sustenabile”, astfel încât să nu se mai ajungă în situaţia dispariţiei de pe piaţă a unor molecule.

Ministrul Sănătăţii a participat online la masa rotundă cu tema ”Situaţia medicamentelor în România”, organizată de Academia de Ştiinţe Medicale.

„Politica medicamentului în România trebuie să aibă în vedere în primul rând accesul pacienţilor la medicamente.

Aş spune, din punct de vedere al proporţiei, în primul rând la medicamentele generice, pentru că ele reprezintă aproape 80% din consumul de medicamente, dar să existe şi o politică a introducerii de medicamente inovative, care să nu lase România în afara Uniunii Europene.

România a fost undeva în topul ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte introducerea de molecule inovative.

Din generice, care vă spuneam că reprezintă aproape 80% din consum, cea mai mare parte sunt medicamente până în 50 de lei.

Ne preocupă foarte mult şi această politică a medicamentului şi m-aş bucura să existe o abordare în timp sustenabilă, încât să nu mai ajungem în situaţia în care politica medicamentului din România afectează pacienţii prin dispariţia unor molecule pe piaţă”, a afirmat Rafila.

El a spus că îşi doreşte ca şi România, prin câteva unităţi de producţie, să dezvolte posibilitatea de a produce substanţe active pentru medicamente generice.

„Contextul european este complicat, pentru că Europa, din cauza unor probleme legate de cost, de poluare şi aşa mai departe, a renunţat să producă substanţele active pentru marea majoritate a medicamentelor care se produc şi se utilizează în Europa. Ele se produc aproape exclusiv în două ţări din Asia: China şi India.

Ceea ce a creat o dependenţă care s-a materializat în crize pe continentul european… (…) Mi-aş dori ca şi România, prin câteva unităţi de producţie, să dezvolte posibilitatea de produce substanţe active pentru astfel de medicamente, este vorba despre medicamentele generice, nu de cele originale, încât Europa să îşi regăsească independenţa din acest punct de vedere, pentru că accesul la medicamente reprezintă şi o zonă care ţine de securitatea şi de siguranţa cetăţenilor europeni”, a susţinut ministrul.

„Situația este una fără precedent”

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, Răzvan Mihai Prisada, a afirmat că situaţia la nivel european în ceea ce priveşte medicamentele ”este una fără precedent” şi a opinat că se conturează o lipsă cronică a unor produse pentru tratamentul anumitor afecţiuni.

„Situaţia pe care o traversăm pe plan european, implicit şi naţional, aş îndrăzni să spun chiar pe plan mondial, este una – din punctul meu de vedere – fără precedent. Pe de o parte, se conturează o lipsă cronică a unor produse de maximă necesitate pentru tratamentul anumitor afecţiuni.

Pe de altă parte, cauzele acestei crize sunt diferite decât cele cu care ne obişnuisem. (…) Este nevoie să gândim o politică mai eficientă a medicamentului în ceea ce priveşte scurtarea acestor timpi, care se întind pe uneori pe sute de zile.

Pacienţii români trebuie să aibă acces la medicamente în timpi comparabili cu cei în care au acces la acele medicamente pacienţii din alte ţări europene”, a arătat preşedintele ANMDM.

Vicepreşedintele executiv al Academiei de Ştiinţe Medicale, Mircea Beuran, a amintit de faptul că Europa este ”dependentă” de substanţe active care se produc în China şi India.

„Se pare că lucrurile nu pot să intre în normal prea curând, întrucât piaţa europeană resimte din plin dispariţia unor produse, aprovizionarea fiind deficitară. (…) De vină, spun specialiştii, ar fi faptul că Europa este dependentă de substanţe active care s-ar produce în China sau India”, a spus medicul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!