Prima pagină » Știri » Medici de la Spitalul Județean Constanța, amenințați cu un pistol de un bărbat

Medici de la Spitalul Județean Constanța, amenințați cu un pistol de un bărbat

Medici de la Spitalul Județean Constanța, amenințați cu un pistol de un bărbat
Un bărbat înarmat cu un pistol i-a amenințat, în noaptea de duminică spre luni, pe angajații Spitalului Județean de Urgență Constanța. Potrivit agenților de pază, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, și-ar fi pierdut răbdarea aștepând să fie consultat copilul său.

Potrivit unui comunicat al firmei care asigură paza Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Constanța, incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30.

„Agenții care asigurau serviciul de pază în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța și-au altertat colegii de intervenție, comunicându-le că un bărbat în jur de 30 de ani, care părea în stare de ebrietate, amenință cu arma în secția de Pediatrie”, se arată în comunicat.

Agenții de intervenție au reușit să-l imobilizeze pe bărbat, asupra căruia au găsit un pistol cu bile și un spray paralizant, „arme de care a făcut uz amenințând personalul medical, întrucât își pierduse răbdarea să mai aștepte consultul copilului”.

Reprezentanții firmei de pază au alertat Poliția.

„Am fost sesizați în jurul orei 1.30 de către angajații firmei de pază cu privire la faptul că un bărbat, de 32 de ani, manifesta un comportament recalcitrant, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din primele verificări, persoana în cauză a fost imobilizată de agenții de pază, asupra sa fiind găsite un pistol de tip airsoft și un spray lacrimogen”, au anunțat reprezentanții IPJ Constanța.

Potrivit acestora, în acest caz se efectuează cercetări, fiind deschis un dosar penal pentru port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!