Mesajul disperat a unei șoferițe cu dizabilități către șoferi: Nu ne mai ocupați locurile de parcare

„Nu prea ne vedeți pe stradă, prin marketuri, prin muzee sau săli de spectacole și de multe ori vă întrebați de ce avem nevoie de locuri de parcare și alte facilități dacă oricum stăm în casă. Știm că cei mai mulți nu aveți timp să realizați că ocupându-ne locurile de parcare, nu doar ne încălcați drepturile conferite de lege, ci ne și îngreunați viața!”, spune Iuliana Negoiță în scrisoarea de pe blogul său.

Femeia mărturisește că de fiecare dată când merge la cumpărături, vede că toate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități erau ocupate de șoferi ce nu aveau dreptul să parcheze acolo.

DEZVĂLUIRI Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat „valea morții”

23:09

FINANCIAR „Entuziasmul exagerat al companiilor tech pentru AI ar putea duce la recesiune globală”, avertizează o organizație internațională

22:45

Parcarea, un chin pentru persoanele cu dizabilități  

„În timp ce traversam parcarea, ne-am întâlnit și cu Ghiță, unul dintre membrii grupului DizAbil.eu – Vrancea ce, de asemenea, fusese nevoit să-și lase mașina la mare distanță de intrarea în supermaket. Așa că două persoane cu dizabilități locomotorii se chinuiau să parcurgă poate peste 100 de metri până în fața marketului, în timp ce locurile de parcare ce le erau destinate erau ocupate de persoane valide. Poate că azi multe alte persoane cu dizabilități au fost în aceeași situație în Focșani, în țară… Și nu doar azi”, susține șoferița. 

„Trăim vremuri stresante. Întreaga viață a devenit o cursă contracronometru. La serviciu/școală, acasă, la cumpărături, la medic, să plătim facturi. Timpul parcă s-a comprimat și nu vrea să mai cuprindă tot ce avem de făcut într-o zi. Copleșiți de griji, nu mai avem răbdare și disponibilitate sufletească să observăm oamenii din jurul nostru și problemele lor.

În goana noastră nebună nu mai avem răgaz să realizăm că prin acțiunile noastre putem leza alte persoane, necunoscute chiar, și drepturile lor. 

Cândva și viata mea urma același ritm nebun. Apoi, am fost diagnosticată cu o afecțiune invalidantă. 

Timpul parcă s-a oprit pentru o clipă, apoi viața mea a început să urmeze un ritm necunoscut până atunci, la fel de șovăitor ca și pași-mi.  

În absența unei infrastructuri accesibilizate sau accesibilizate necorespunzător, ies mai rar din casă. Fiecare pas, fiecare metru parcurs presupune efort și durere. Nu mi-am dorit niciodată privilegii. Mi-aș dori să intorc timpul… Dar acest lucru nu e posibil. Așa că iau viata așa cum e și încerc să mă bucur de ea.

Noi, persoanele cu dizabilități, vă cerem însă să vă opriți pentru o clipă și să vă puneți în locul nostru! Numai astfel, voi, șoferii ce parcați pe locurile de parcare ce ne sunt destinate, veți reuși să înțelegeți consecințele acțiunii voastre.  

Așadar, NU NE MAI OCUPAȚI LOCURILE DE PARCARE!”