Prima pagină » Știri » Metoda „Accidentul”: patru criminali închiși au păcălit mai multe persoane cu 4.000 de euro

Metoda „Accidentul”: patru criminali închiși au păcălit mai multe persoane cu 4.000 de euro

Andrei Dumitrescu
Metoda
Patru criminali - doi condamnați la închisoare pe viață și doi la câte 20 de ani de detenție - au fost ridicați, marți, din Penitenciarul Galați și aduși în Capitală, la sediul Secției 26, într-un dosar de înșelăciuni prin telefon, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliția Capitalei.

Potrivit surselor citate, polițiștii Secției 26 au organizat, marți dimineață, patru percheziții la Penitenciarul Galați, pentru destructurarea unei grupări specializate în înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. Din această grupare făceau parte cei patru criminali închiși la Galați.

Cu ajutorul altor șase complici, din Galați și Brăila, deținuții ar fi reușit să păcălească la telefon cinci persoane, prejudiciul fiind stabilit la 4.000 de euro.

Conform anchetatorilor, două dintre victime sunt persoane vârstnice iar două sunt persoane aflate în Italia, care au rude în România.

Deținuții își sunau victimele și le spuneau că rude ale acestora au fost implicate în accidente rutiere și au nevoie de bani pentru spitalizare sau pentru a plăti avocați.

Ulterior, sumele erau ridicate de complici aflați în libertate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți