Ministerul Educației: Tulcan, retras de pe lista comisiei de Teologie de la CNATDCU

Ministerul Educației: Tulcan, retras de pe lista comisiei de Teologie de la CNATDCU
Publicat: 24/05/2016, 17:52

Ministerul Educației îl va retrage pe profesorul Ioan Tulcan de pe lista membrilor nominalizați în comisia de Teologie a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat, marți, pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

„Am verificat situația profesorului Ioan Tulcan și se confirma decizia Instanței de colaborator al Securității, drept pentru care îl vom retrage de pe lista comisiei de Teologie. De asemenea, la finalul procesului de consultare vom lua fiecare comisie în parte cu observațiile primite și le vom analiza, astfel încât să nu existe persoane asupra cărora sa planeze suspiciuni”, a declarat Amarandei pentru MEDIAFAX.

Decizia a venit după ce Asociația pentru educație și cercetare Edu Cer a arătat că în acest sens există o sentință irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2013.

Luni, Ministerul a mai publicat componența a încă cinci comisii de specialitate CNATDCU – Inginerie mecanică, mecatronică și robotică, Inginerie aerospațială, autovehicule și transporturi, Ingineria materialelor, Medicină veterinară, respectiv Științe economice și administrarea afacerilor.

Săptămâna trecută au fost postate nominalizările pentru 24 de comisii CNATDCU, astfel că, în acest moment, din cele 35 de comisii de specialitate CNATDCU sunt conturate 29.

Peste 1.200 de aplicații individuale s-au înscris în perioada 5 aprilie – 3 mai 2016. Până miercuri, 25 mai, orice persoană fizică sau juridică are dreptul să transmită eventuale obiecții și sesizări argumentate către Ministerul Educației.

În baza acestui drept, Asociația Edu Cer a protestat împotriva nominalizarii lui Ioan Tulcan în cadrul Comisiei de Teologie a CNATDCU și a solicitat Ministerului Educației să îl elimine din aceasta. Edu Cer a arătat că există o decizie (7799/17.12.2013) a Înaltei Curți de Casție și Justiție care arată că Tulcan a fost colaborator al Securității.

„Mai mult, pentru a ocupa funcția de decan în mandatul 2012-2016, Ioan Tulcan a semnat o declarație falsă de necolaborare cu securitatea. Deși cazul a fost intens mediatizat, Tulcan a fost menținut în funcția de decan până în aprilie 2016, la sfârșitul mandatului, iar acum se află printre membrii CNADTCU, care, conform declarațiilor Ministerului Educației, au fost selectați pe criterii de profesionalism și integritate”, atrage atenția Asociația Edu Cer într-un comunicat de presă.

„Dacă aceasta este maniera în care sunt selectati membrii CNATDCU, nu există șanse de îndeplinire a obiectivelor prevăzute de lege pentru această comisie”, mai arată Edu Cer.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto