Prima pagină » Știri » Ministrul de Interne, despre „Balena albastră”: „Vom merge în școli”

Ministrul de Interne, despre „Balena albastră”: „Vom merge în școli”

Ministrul de Interne, despre
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, susține că Poliția Română desfășoară activități de prevenire și informare în ceea ce privește pericolul jocului Balena Albastră, precizând că marți reprezentanții ministrului și cei ai Primăriei Capitalei vor merge în școlile din București.

„Încă nu am putut stabili o legătură directă între acest joc și situațiile nefericite, însă este foarte clar că ne îngrijorează. Este motivul pentru care Poliția Română desfășoară activități de prevenție și informare, dar lucrul ăsta s-ar concretiza mai bine daca toți ne-am aduce suportul și aici mă refer, în primul rând, la profesori și părinți. Discuțiile cu tânăra generație sunt foarte importante. Și în Parlament va fi discutată această problemă în Comisia SRI și este foarte bine. Am vorbit cu doamna primar general și marți vom avea o întâlnire în școlile din București și vom încerca să le explicăm elevilor cât este de periculos acest joc. Atâta timp cât se poate accesa online, nu putem spune că nu a pătruns în țară”, a declarat Carmen Dan.

Săptămâna trecută, șapte elevi au venit la școală, într-o comună din Galați, tăiați pe brațe, iar una dintre eleve a recunoscut că s-a rănit după ce a accesat jocul „Balena Albastră”. Alți zece copii de la două școli din Argeș au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe. În județul Dâmbovița, un copil de 11 ani s-a spânzurat luni. Polițiștii spun că minorul obișnuia să acceseze internetul și povestea des despre un joc virtual, fiind vorba, din primele informații, despre Balena Albastră.

Jocul „Balena Albastră”, al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenția autorităților din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, polițiștii au demarat o campanie de prevenire. „Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale” este mesajul campaniei demarate de Poliția Română pornind de la jocul „Balena Albastră”, în care participantul are de îndeplinit mai multe sarcini care presupun autoizolarea, automutilarea și chiar suicidul. Autoritățile spun că jocul nu este un fenomen în România însă campania este una de prevenire.

„Pe rețele de socializare, mai ales în țări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri și presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primește de la un „custode” sau „mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmulețe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte țări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe rețele de socializare, ci și pe forumuri private sau diferite canale pe web”,explică reprezentanții Poliției Române.

Potrivit sursei citate, jocul poate purta și alte denumiri, nu doar „Balena Albastră”, așa cum a fost inițiat, efectele lui fiind aceleși. Jocul a apărut în Rusia, unde a făcut peste o sută de victime, extinzându-se și în alte țări, printre care și Republica Moldova.

Psihologii spun că motivele care îl duc pe copil la astfel de gesturi extreme ascund nevoia de a aparține unui grup, simțind impulsul de a face gesturi periculoase pentru a primi admirație. Specialiștii susțin că perioada preadolescentină și cea adolescentină reprezintă momentul în care copilul este tentat să participe la astfel de jocuri. Psihologii atrag atenția asupra schimbărilor pe care părinții ar trebui să le remarce la tinerii predispuși să participe la joc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri