Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției anunță măsuri alternative recursului compensatoriu: Nu mai putem tolera starea de nesiguranță

Ministrul Justiției anunță măsuri alternative recursului compensatoriu: Nu mai putem tolera starea de nesiguranță

Ministrul Justiției anunță măsuri alternative recursului compensatoriu: Nu mai putem tolera starea de nesiguranță
Cătălin Predoiu a anunțat, după dezbaterile din comisia juridică a Camerei Deputaților, că vor fi identificate o serie de măsuri alternative recursului compesatoriu, între care se numără creșterea numărului de locuri de detenție, îmbunătățirea spațiilor și consolidarea sistemului de probațiune.

Cătălin Predoiu a anunțat că va merge la CEDO pentru a explica de ce a fost aplicat recursul compensatoriu și care sunt măsurile alternative acestei legi: „Starea de siguranță a cetățenilor, securitatea cetățenilor români nu este de negociat și de discutat, vom explica de ce s-a ajuns aici și faptul că nu mai putem tolera această stare de nesiguranță, dar în același timp vom arata și ce urmează să facem în continuare”.

Între măsurile care ar urma să fie aplicate în continuare se numără creșterea numărului de locuri de detenție, îmbunătățirea spațiilor și consolidarea sistemului de probațiune.

„În primul rând, creștem numărul de locuri de detenție și mai ales să îmbunătățim calitatea lor. Să facem o evidență clară a acelor spații, care nu prezintă condiții decente de detenție și să intervenim asupra lor. Este nevoie de un management, într-adevăr, mult mai aplicat în sistemul penitenciar cu privire la remedierea acestor condiții de detenție. În al doilea rând, să punem de picioare sistemul de probațiune, care, la ora asta, este mai mult formal decât efectiv, nu este eficient”, a declarat ministrul Justiției în privința pașilor care vor fi urmați.

Între declarațiile lui Predoiu și ale lui Ludovic Orban nu au existat contradicții privind recursul compensatoriu.

„Întotdeauna. și premierul, și eu, și alți membri ai Guvernului am spus că vom aplica acest program de guvernare. Nu știu de ce s-a speculat pe această chestiune, poate pentru faptul că eu am subliniat reticența mea față de o ordonanță de urgență. Întotdeauna am spus că prefer o lege adoptată în Parlament, asta a spus și premierul întotdeauna și la învestitură, și după, chiar nu a fost nicio discuție”, a spus sursa citată.

Pentru a preveni recidiva și pentru a integra deținuții eliberați din penitenciar, Predoiu anunță că va fi „pus pe picioare sistemul de probațiune”.

„Guvernul deja a aprobat memorandumul de suplimentare a posturilor cu 615 inspectori de probațiune și personal auxiliar. Este un prim pas, nu s-a făcut de ani de zile”, anunță ministrul.

Declarațiile au fost lansate după dezbaterile de marți din comisia juridică a Camerei Deputaților, cu privire la abrogarea recursului compensatoriu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Agenția Națională pentru Sport anunță o mare performanță: România cucerește templul dansului sportiv mondial
Click
Apropiații Codruței Filip rup tăcerea. Ce se întâmplă cu artista după despărțirea de Valentin Sanfira: „Trece prin momente dificile”
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Astronomii au detectat un ciripit bizar emis de o supernovă, dezvăluind legi ascunse ale fizicii