Prima pagină » Știri » Ministrul Mediului: „CE a închis dosarul de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice”

Ministrul Mediului: „CE a închis dosarul de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice”

Amyra Garey
Ministrul Mediului: „CE a închis dosarul de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat închiderea, de către Comisia Europeană, a unui dosar de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control a Poluării Atmosferice (PNCPA).

Tanczos Barna a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în comuna Baciu, judeţul Cluj, că şi Curtea de Justiţie a CE va primi, în mod oficial, o solicitare de declasare a cazului de la Comisia Europeană.

„La CE a avut loc un eveniment foarte important pentru noi, a fost declasat dosarul de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA), un dosar pe care am reuşit să îl închidem datorită faptului că acest program a fost transmis CE, au fost fundamentate programele la nivelul fiecărui minister care este implicat în acest program şi este, practic, un caz închis la nivelul Comisiei. Curtea de Justiţie a CE va primi o solicitare de declasare a cazului de la Comisia Europeană în mod oficial”, a spus Tanczos.

Acesta a mai precizat că, în această perioadă, se lucrează la o strategie a României pe termen lung privind schimbările climatice, care include toate eforturile, pe toate componentele economice, sociale până în anul 2050 în vederea atingerii neutralităţii climatice.

„Este un obiectiv extrem de ambițios”

„Este un obiectiv extrem de ambiţios. Din variantele puse la dispoziţia Ministerului Mediului de firma de consultanţă care lucrează alături de noi la elaborarea acestei strategii, am ales cel mai ambiţios scenariu de neutralitate climatică până în 2050, lucru care poate fi atins pentru că avem la dispoziţie miliarde de euro prin care putem să ajungem la decarbonizarea sectorului energetic, la decarbonizarea sectoarelor industriale, putem ajunge la reducerea semnificativă a emisiilor din domeniul transporturilor astfel putem ajunge la o mobilitate mult mai verde”, a explicat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a menţionat că toate aceste strategii sectoriale sunt însumate în strategia pe termen lung care se va trimite CE în ultima săptămână din luna aprilie, astfel încât să mai fie închis un caz de infringement.

„Toate aceste strategii, inclusiv PNCPA, acea strategie integrată de energie şi schimbări climatice, au fost finalizate în ultimii doi ani, în timpul mandatului acestui Guvern, şi semnalele pozitive încep să vină şi de la nivelul CE”, a arătat ministrul Mediului, potrivit News.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?