Prima pagină » Știri » Ministrul Mircea Dușa a cerut anchetă la Jandarmerie, după comunicatul despre măsurile contra protestatarilor

Ministrul Mircea Dușa a cerut anchetă la Jandarmerie, după comunicatul despre măsurile contra protestatarilor

Ministrul Mircea Dușa a cerut anchetă la Jandarmerie, după comunicatul despre măsurile contra protestatarilor
Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a declarat, vineri seară, că a dispus "identificarea" autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marți și miercuri din Piața Universității.

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a declarat, vineri seară, că a dispus „identificarea” autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marți și miercuri din Piața Universității.

În opinia lui Dușa, autorii comunicatului „nu au ce căuta prin Jandarmerie”.

„Am dispus astăzi Inspectorului General al Jandarmeriei să îi identifice pe domnii aceia care se ocupă de comunicate de presă care nu au nici o legătură cu realitatea și care nu respectă exact activitatea Jandarmeriei. (…) Conform legii, Jandarmeria Română nu are nici un fel de atribuție pe partea penală. Eu cred că cei care au dat acel comunicat de presă nu au ce căuta prin Jandarmerie. Mă deranjează pentru că o acțiune corectă a Jandarmeriei a fost umbrită de un comunicat de presă fabricat de Jandarmeria București”, a declarat ministrul, la Antena 3.

Totodată, Mircea Dușa a ținut să-i asigure pe cetățeni că, respectând legea, pot să-și exprime părerile fără nicio teamă și fără nici o repercusiune din partea organelor de ordine. „Vreau să îi asigur pe cetățeni că pot să protesteze și să își exprime părerile fără nicio teamă și fără nicio repercusiune din partea organelor de ordine, sigur, respectând legea”, a spus el.

Declarațiile ministrului Administrației și Internelor vin după ce Jandarmeria Capitalei a anunțat, vineri la prânz, că 50 de persoane din rândul protestatarilor de la Universitate au fost amendate pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte, iar pentru alte 49 sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de blocare cu intenție a drumului public. Jandarmeria Capitalei a precizat, în același comunicat, că unui număr de șapte persoane le sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

„În zilele de 21 și 22 august a.c., Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la adunările publice din piața Universității, unde cetățenii și-au manifestat opiniile în mod pașnic.

În jurul orei 21.00, un grup de persoane din rândul protestatarilor, a forțat gardul dinspre partea carosabilă, l-a înlăturat și a pătruns pe calea de rulare, urmați de ceilalți participanți. Acest lucru a dus la întreruperea circulației pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecția cu bulevardul Carol I până la intersecția cu strada Ion Câmpineanu. Pe baza imaginilor video captate de jandarmi, în conformitate cu prevederile legale, Jandarmeria Capitalei a identificat un număr de 106 persoane, ale căror fapte au fost încadrate juridic”, s-a mai arătat în comunicatul Jandarmeriei Capitalei.

Vineri seară, înaintea declarațiilor lui Dușa, Jandarmeria Română a remis presei un comunicat în care se arată că personalul Jandarmeriei nu desfășoară activități de cercetare și urmărire penală, ci întocmește doar documente prin care sunt sesizate instituțiile abilitate despre săvârșirea unor fapte prevăzute de lege.

„Referitor la evenimentele din 21-22.08.2012, Jandarmeria Capitalei a luat măsuri legale pentru restabilirea ordinii publice și deblocarea drumului public fără a utiliza intervenția în forță”, precizează Jandarmeria Română.

În același comunicat, se subliniază că Jandarmeria Română „a acționat și va acționa atât pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, cât și pentru crearea condițiilor ca cetățenii să se poată exprima liber, într-un cadru legal și în deplină siguranță”.

„Jandarmeria Română mulțumește cetățenilor care au înțeles să-și exercite pașnic dreptul constituțional la liberă exprimare, iar în măsura în care aceste manifestări de protest vor continua, lansăm același mesaj la calm și dialog. De asemenea, reiterăm rugămintea adresată persoanelor de a-și exprima în mod civilizat convingerile în spațiul public și de a nu da curs inițiativelor unor participanți care îndeamnă la încălcarea legii”, potrivit sursei citate.

Jandarmeria precizează că a dat publicității aceste precizări „ca urmare a comentariilor apărute în presa audio-vizuală în legătură cu buletinul informativ” remis anterior de Jandarmeria Capitalei.

Câteva sute de oameni au protestat, în 21 august, la Universitate, nemulțumiți de decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului. În timpul protestului, participanții au ocupat temporar carosabilul, după ce au dărâmat gardurile de la marginea trotuarului.

Tot marți, câteva zeci de susținători ai lui Traian Băsescu s-au adunat în Piața Victoriei și au protestat contra Guvernului și a premierului Victor Ponta.

Miercuri, protestele au continuat la Universitate, iar manifestanții au ocupat din nou carosabilul, traficul pe bulevardul Nicolae Bălcescu fiind blocat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul tace de două luni! Noile reguli din JOCURILE de NOROC, fără bilanț privind încasările
Digi24
Putin: „Vrem să punem capăt războiului”
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
Premieră în România! Crucea Roșie deschide PRIMUL punct de prim-ajutor într-un ansamblu rezidențial
Click
Unde a ajuns averea Ancăi Pandrea după moartea actriței. Ce se întâmplă cu singura casă pe care o deținea
Digi24
Pastila pentru slăbit Wegovy ajunge în farmaciile din Europa. Care este prima țară din UE unde poate fi cumpărată
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
De ce ar trebui să te gândești de două ori înainte să scrii recenzii online?