Prima pagină » Știri » Ministrul Petrolului din Iran i-a îndemnat pe cetățeni să se îmbrace mai bine pentru a consuma mai puţin gaz cu încălzirea

Ministrul Petrolului din Iran i-a îndemnat pe cetățeni să se îmbrace mai bine pentru a consuma mai puţin gaz cu încălzirea

Radu Cristian
Ministrul Petrolului din Iran i-a îndemnat pe cetățeni să se îmbrace mai bine pentru a consuma mai puţin gaz cu încălzirea

Ministrul Petrolului din Iran a făcut apel la populaţie să se îmbrace mai bine pentru a reduce consumul de gaz, care a atins sâmbătă un nivel record, a relatat duminică agenţia oficială a ministerului, Shana, potrivit AFP.

″În ultimele 24 de ore, consumul de gaz a atins un nivel istoric de 692 de milioane de metri cubi, în sectoarele domestic, comercial şi al industriei uşoare”, a declarat ministrul Javad Owji.

“Prin urmare, le cerem oamenilor să diminueze consumul purtând haine groase şi să oprească aparatele de încălzire când pleacă de acasă şi de la birou”, a mai spus acesta.

“Până când, cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită eforturilor angajaţilor din industria petrolieră, reţeaua de gaz va fi stabilă, este singurul mijloc de a putea petrece următoarele zece zile fără probleme”, a precizat el.

Precedentul record de consum de gaz, de 748 de milioane de metri cubi, a fost atins la 22 noiembrie 2021.

Iranul este pe locul al doilea în lume în privinţa rezervelor de gaz, după Rusia, şi pe poziţia a patra la rezervele mondiale de petrol. Gazul este aproape gratuit în Iran, deoarece este în mare parte subvenţionat.

Joi, Organizaţia Meteorologică din Iran a atenţionat populaţia în legătură cu frigul persistent din mai multe oraşe ale ţării, inclusiv Teheranul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial