Prima pagină » Știri externe » Forțele NATO încep o misiune de supraveghere aeriană în Bulgaria

Forțele NATO încep o misiune de supraveghere aeriană în Bulgaria

Forțele NATO încep o misiune de supraveghere aeriană în Bulgaria
România primește din partea NATO sistemul de supraveghere aeriană MEROPS, dezvoltat de Turcia / foto ilustrativ, sursa: Shutterstock

Spania și Olanda au preluat sâmbătă misiunile de supraveghere aeriană, pe fondul creșterii tensiunilor dintre NATO și Rusia.

Astfel, cele două țări vor trimite avioane de vânătoare în cadrul unei misiuni de poliție aeriană în Bulgaria, în contextul temerilor statelor occidentale cu privire la o eventuală invazie militară a Rusiei în Ucraina, informează Agerpres.

Ministrul Apărării de la Sofia, Stefan Ianev, a explicat că forțele spaniole vor asigura patrularea timp de patru luni, iar cele olandeze o vor face în perioada aprilie-mai.

„Este vorba despre o rotaţie de cinci până la şapte avioane, în primul caz, şi două avioane, în celălalt caz, întrucât acestea sunt avioane din a patra şi a cincea generaţie, pe care Bulgaria nu le are. Contingentul spaniol va participa cu avioane Eurofighter Typhoon, iar contingentul olandez va zbura cu F-35. Întrucât Bulgaria nu dispune de acest tip de echipamente şi capacităţi, solidaritatea ţărilor NATO conduce la utilizarea de capacităţi comune, acolo unde este posibil şi în concordanţă cu dorinţele şi deciziile ţărilor respective”, a menţionat Ianev.

Ce spune Bulgaria despre solicitarea Rusiei de retragere a trupelor NATO

Totodată, oficialul a făcut referire și la o solicitare recentă a Moscovei cu privire la retragerea echipamentelor militare din România și Bulgaria.

El a spus că cetăţenii bulgari nu trebuie să creadă că cineva a „arătat cu degetul” în mod special spre Bulgaria.

Potrivit lui Ianev, acest tip de declaraţie este făcută periodic. „Nu cred că ar trebui să fim atât de sensibili când cineva vorbeşte despre noi”, a afirmat demnitarul bulgar.

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a descris insistenţa Moscovei cu privire la o retragere a trupelor NATO din Bulgaria ca fiind „inacceptabilă şi fără sens”. „Ţara noastră nu acceptă cereri tranşante din partea nimănui”, a subliniat Radev.

Kremlinul solicită ca trupele NATO aflate în România și Bulgaria să fie retrase, aceasta fiind una dintre ”garanțiile de securitate” pe care le dorește Rusia.

Agenția Ria Novosti notează că Rusia dorește o reconfigurare a pozițiilor strategice, astfel încât să se revină la formula din 1997, România și Bulgaria nefiind membre ale Alianței Nord-Atlantice la acea dată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
S-a enervat când a văzut că în patul fostului a ajuns altă femeie și s-a pozat cât se poate de provocator!
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu