Prima pagină » Știri » Ministrul Sănătății, audiat discret în dosarul medicului Lucan. Cum s-a aflat informația

Ministrul Sănătății, audiat discret în dosarul medicului Lucan. Cum s-a aflat informația

Ministrul Sănătății, audiat discret în dosarul medicului Lucan. Cum s-a aflat informația
Detalii pe Gândul

Surse judiciare au confirmat că audierea a avut loc după ora 17.00. Informația a fost făcută publică de Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaților și omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, acesta susținând că a primit informații conform cărora ministrul Sănătății a fost văzut noaptea ieșind din clădirea DIICOT.

„Sunt uluit! Am primit acum o veste care îmi zdruncină foarte serios încrederea în seriozitatea structurii centrale DIICOT.Din informațiile pe care le-am primit de la un medic care locuiește lângă sediul DIICOT din București, acesta mi-a mărturisit că l-a văzut ieri noapte pe Ministrul Sănătății Florian Dorel Bodog ieșind din clădirea acestei instituții. Bodog s-a întâlnit cu Lucan de mai multe ori în timpul controlului DIICOT și acum este audiat . De ce este audiat Bodog ministrul cu comportament de infractor noaptea? Ce are de ascuns DIICOT sau procurorul de caz?”, scrie Emanuel Ungureanu pe o rețea de socializare.

Acesta se întreabă dacă există cetățeni de rangul 1 și alții de rangul 2 și dacă Emil Boc va avea parte „de același privilegiu”.

„Primarul Clujului i-a acordat împreună cu consilierii locali fideli facilități uzinei de făcut bani a familiei Lucan, Lukmed prin două hotărâri de Consiliu Local date la lumina zilei. Unele persoane cu funcții publice fac favoruri ziua pentru infractori și DIICOT îi audiază noaptea? Cum este posibil așa ceva?”, mai scrie omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan.

Emil Boc, Florian Bodog și Vasile Dâncu au fost citați la DIICOT ca martori în dosarul medicului Mihai Lucan, declarau surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Emanuel Ungureanu a făcut, miercuri, mai multe declarații la DIICOT, susținând că sunt implicați ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar. În replică, Emil Boc a susținut că nu a beneficiat de tratament preferențial din partea medicului Mihai Lucan, iar despre contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta a afirmat că a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca el să fie ales primar.

De asemenea, și ministrul Sănătății, Florian Bodog, a reacționat, precizând, pentru MEDIAFAX, că afirmațiile deputatului Emanuel Ungureanu sunt „absolut nereale” și că toate controalele pe care le-a demarat instituția pe care o conduce la Institutul de transplant renal de la Cluj au fost făcute în colaborare cu DIICOT.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secționeze intenționat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, declarau, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informații potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituții ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul șef al Agenției Naționale de Transplant, Victor Zota.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reținut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conținea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieșit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanța de reținere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziția corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal și suma de 5.000 euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Mihai Lucan a fost reținut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul București au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!