Ministrul Sănătății, la GÂNDUL LIVE, despre legea care îi taxează pe pacienți ca la privat în spitalele de stat: „Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o și francezii, și nemții”

Publicat: 11/03/2015, 21:36

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, le promite medicilor că salariilor lor vor crește, doar dacă vor reuși să își atragă în spitalele de stat pacienți în regim privat. Acest lucru va fi reglementat printr-un act normativ, care îl are printre inițiatori și care se află în dezbarea Parlamentului. Potrivit noii legi, pacienții vor avea trei opțiuni: 1 – se prezintă la medic în timpul programului fără a da bani în plus, 2 – se prezintă la medic în timpul programului, dar au o preferință anume, caz în care vor scoate bani din buzunar și 3 – se prezintă la medic, după încheierea programului acestuia, consultația și serviciile medicale fiind contra cost. (Citește AICI actul normativ ce le va permite medicilor să presteze servicii medicale în spitalele de stat în regim privat).

„Nu este prima dată când se vine cu această lege. Se vorbește despre noua lege a salarizării medicilor încă de pe vremea când eram student. În momentul acesta există un proiect pe care l-am introdus în parlament. Lucrurile trebuie schimbate. Avem modele de la care ne putem inspira. Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o și francezii și nemții. Acolo există practică privată în spitalul public după orele de program și după gardă”, a declarat Nicolae Bănicioiu la GÂNDUL LIVE.

Ministrul Sănătății susține că noua lege va duce la creșterea salariilor medicilor și va avea ca efect nu doar asupra stoparea exodului medicilor, ci chiar și reîntoarcerea doctorilor care au ales să muncească în străinătate.

Întrebat dacă intrarea în vigoare a noului act normativ înseamnă legiferarea șpăgii pe care o dăm atunci când mergem la medic, Bănicioiu a precizat: „Să nu îi spunem așa, să nu stricăm o ideea care funcționează în vest aruncând o anatemă. Gărzile și programul rămân ca și până acum. Oricine are acces, orice asigurat la serviciile care are nevoie, serviciile de urgență rămân ca și până acum. Toți vor avea acces la serviciile de urgență gratuit. După ce se termină orele de program și garda poate să utilizeze infrastructura spitalului public, contra unei taxe și percepută de la pacient”.

Ministrul Sănătății nu a putut spune ce chirie i se va percepe medicului care alege ca după programul obișnuit de muncă să presteze servicii în spitalul de stat în regim privat. În plus, acesta a menționat că banii din chirii vor fi folosiți pentru creșterea calității serviciilor medicale din spital și nu numai. Din banii respectivi, managerii de spital vor putea cumpăra aparatură nouă, vor putea angaja mai multe asistente, mai multe femei de serviciu, va putea întări paza din spitale.

Spitalele de stat le vor face concurență spitalelor private

Nicolae Bănicioiu este de părere că odată cu intrarea în vigoare a noii legi spitalele de stat vor putea concura cu cele private. „Concurența crește calitatea serviciilor medicale. Ăsta este scopul, nu ascuns, ci declarat al proiectului. Da, statul va face concurență privatului. Avem un program de întinerire a aparaturii din spitale începută încă din 2014. Aparatura din spital nu mai poate rămâne la nivelul anilor ’80. În 2015 acesta este obiectivul nostru”, a mai precizat Bănicioiu la GÂNDUL LIVE.

Ministrul Sănătății mai spune că noua lege le va permite inclusiv autorităților locale să acorde un procent pentru salariile medicilor, lucru ce până acum nu îl putea face, pentru că nu aveau bază legală. „Puteau în schimb să le ofere cazare medicilor. În unele zone din țară acest lucru deja se întâmplă. Ceea ce trebuie să înțeleagă autoritățile locale este faptul că majoritatea spitalelor nu mai sunt în subordinea Ministerului Sănătății, ci în subordinea lor. Sănătatea trebuie să fie prioritară pe plan local. Deci nu mai există altceva mai important decât spitalul. Nu sunt mai importanți pomișorii din parc, sau mai știu eu ce alte lucrări. Spitalul devine principala prioritate. Dacă tot ți-ai asumat această răspundere, trebuie să o duci până la capăt”, a precizat Bănicioiu.

În timp ce ministrul Sănătății vorbește despre cum s-ar putea crește performanța în spitalele de stat din România, în teritoriu situația este total diferită. În urmă cu câteva zile, gândul a prezentat cazul unei bătrâne de 84 de ani care a fost găsită moartă la câțiva kilometri de spitalul la care a fost adusă cu ambulanță, după ce a fost externată în pijamale și într-o pereche de papuci de unică folosință.

Aceste cazuri au ajuns și în atenția demnitarului, care spune că a trimis corpul de control care va face anchetă în acel caz. „Faptul este regretabil. Dincolo de anchetă și pedepsirea celor vinovați este de neacceptat conduita medicală. Lipsa personalului, dar și necalificarea personalului sunt factorii care au dus la această situație. Lucrurile trebuie asumate foarte onest de toată lumea pentru că numai așa poate fi rezolvate. Noi, la minister, am semnalat conduita neadecvată și am luat măsuri”, a spus Bănicioiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu