MOMENTE de calvar pentru o româncă în Italia. După ce i s-au administrat doi litri de oxigen pe minut „a început să se simtă mai bine”/ „Unica dorinţă era să pot să respir!”

Elena, o româncă trecută prin calvarul coronavirusului, în Italia, a povestit experiența ei: „Unica dorință era să pot să respir!”.

Are 47 de ani, este româncă și locuiește în Val di Susa. Totul a început pe 28 februarie. Pe 13 martie, spitalizare, apoi pe 22 externarea. „Încă nu mi-am revenit complet, sunt acasă, mă odihnesc.”, își începe ea mărturia, consemnată de torinoggi.it.

Elena Vivsenco, o româncă de 47 de ani, este în Italia din 2002 și locuiește în Val di Susa alături de partenerul ei și de fiul de 21 de ani.

A fost internată pentru coronavirus în perioada 13 – 22 martie la spitalul Carle din Cuneo, unde a fost supusă oxigenoterapiei timp de nouă zile. Este printre primii pacienți eliberați din departamentul destinat Covid 19.

Acum este acasă. Ea este încă pozitivă, la fel ca și partenerul ei, care e asimptomatic. Fiul și iubita lui nu au fost infectați, sunt închiși în casă și sunt bine. Elena se recuperează încet. Și cel mai important, a început din nou să respire singură. Pentru că, zile întregi, aceasta a fost singura ei dorință.

Cum a început

Totul a început pe 28 februarie. Elena avea o tuse continuă și uscată. Începând cu ziua următoare, începe să aibă dureri peste tot, are dificultăți să se ridice din pat, are dureri toracice severe și are dificultăți de respirație. După câteva zile începe să înțeleagă că ar putea fi vorba despre coronavirus.

După ce îl sună pe doctor pe 3 martie, care îi oferă o programare și îi se spune că e vorba despre un început de pneumonie, pe 5 martie, Elena se simte din nou foarte rău, și merge la spitalul Rivoli, unde e confirmată pozitiv cu coronavirus. Însă, medicii o trimit acasă.

„Practic nu am avut niciodată febră în viața mea – spune Elena. I-am explicat, dar tot au decis să nu mă interneze.”

Ajunsă acasă, starea ei continuă să se agraveze: tuse și dificultăți de respirație. Nu poate mânca, nu mai are miros. Rudele o privesc neputincioși, sunt foarte îngrijorați. Trec mai multe zile și pe 13 martie Elena este dusă înapoi la spital. Plămânii ei funcționează la un sfert din capacitate și medicii iau decizia de a o transfera la spitalul Carle, din Cuneo, unde în sfârșit îi dau oxigen. Doi litri pe minut: „în momentul în care am început să am oxigen m-am simțit bine.”

Pe 22 martie, au testat-o din nou: „Eram încă pozitivă, dar eram mult mai bine și am cerut să pot să mă întorc acasă. Era nevoie de paturi și am înțeles că trebuie să dau șansă cuiva bolanv mai serios decât mine. Acasă sunt în repaus absolut, sunt încă foarte slăbită, dar este mult mai bine și știu că am luat decizia corectă. Acum aștept să treacă 15 zile și o să fac din nou testul.”

Elena a mulțumit personalului medical: „În spitalul din Cuneo, medicii, asistentele medicale, toți sunt cu adevărat  îngeri. Mulțumesc foarte mult tuturor!”, a scris românca pe Facebook.

Experiența ei a marcat-o cu siguranță, dar a fost totuși o lecție de viață. Acesta este un mesaj pozitiv transmis de ea: „Am avut noroc pentru că am fost printre primii care s-au infectat și am avut un pat în spital și toate tratamentele de care aveam nevoie. Nu este la fel acum, deci rămâneți acasă.”