Muzeul Antipa, în pericol să piardă aproape jumătate din parc. Instituția se opune / Secretarul general al Guvernului: Parcul Antipa, proprietatea statului

Muzeul Antipa, în pericol să piardă aproape jumătate din parc. Instituția se opune / Secretarul general al Guvernului: Parcul Antipa, proprietatea statului
Publicat: 25/06/2019, 13:32

Muzeul a primit, din partea autorității finanțatoare, Ministerul Culturii și Identității Naționale, solicitarea de a răspunde unei adrese venite de la Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătrați din parcul instituției în vederea realizării unei alte construcții.

Anterior primirii acestei adrese, managerul instituției, Luis Ovidiu Popa, a fost invitat la sediul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a semna un plan de dezlipire a terenului pe care Muzeul Antipa îl are în administrare, dezlipire pe care nu a solicitat-o, despre care nu fusese informat și pe care nu o dorește.

Muzeul „își manifestă regretul pentru această situație de confuzie, de care nu se face vinovat, și-și reafirmă intenția păstrării integrității parcului istoric”, se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Contactat, marți, de Mediafax, Luis Popa a declarat că, vineri, când a primit solicitarea de la Ministerul Culturii, i s-a comunicat și faptul că Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a cerut Guvernului să îi cedeze această parte din parcul muzeului în vederea construirii Muzeului Holocaustului din România.

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a declarat, marți, pentru Mediafax că terenul pe care se află Muzeul Antipa din București este proprietatea statului, dat în folosință gratuită instituției, dar „folosința poate fi retrasă și atribuită alteia”.

Întrebat care sunt procedurile care vor urma refuzului Muzeului Antipa de a se înstrăina aproape jumătate din suprafața parcului, Toni Greblă a declarat pentru Mediafax: „Nu a fost luată încă o decizie definitivă. Se dorește și Guvernul s-a angajat să sprijine Institutul (Elie Wiesel, n.r.), comunitatea evreiască și Congresul Mondial Evreiesc în a realiza la București un Muzeu al Holocaustului. Ceea ce cred că mai toată lumea sprijină. Acum trebuie identificată o posibilă locație unde să fie ridicat sau amenajat un astfel de muzeu. Am încercat două variante, pe Consiliul General al Municipiului București, niște clădiri reabilitate în centrul vechi al Bucureștiului, dar, din păcate, Consiliul General, din rațiuni numai de el știute, a refuzat prin hotărâre atribuirea unuia din acele două imobile. În această variantă, Institutul Elie Wiesel a început să caute posibile soluții de construire. Una din variante avută în vedere este și acel teren de lângă Muzeul Antipa, care e în administrare (a muzeului, n.r.), în proprietatea statului”.

„Vom vedea după ce terenul va fi dezmembrat, va rezulta o schiță a unui posibil amplasament al viitorului muzeu și vom solicita și alte avize de la Primăria Capitalei, să vedem ce ne zice prin certificatul de urbanism, posibile soluții de încadrare în zonă, dacă se poate încadra în zonă o asemenea construcție sau nu. În funcție de această decizie, vom vedea ce trebuie făcut pe viitor”, a explicat Greblă pentru Mediafax.

Acesta a subliniat că Guvernul a promis sprijin pentru realizarea Muzeului Holocaustului, iar acest lucru se va face după ce se va stabili unde va fi locul cel mai bun și după ce se vor pronunța specialiștii.

În ceea ce privește refuzul Muzeului Antipa de a ceda 45% din parcul instituției, Greblă a declarat: „Ei sunt în situația oricărui om, oricărei instituții când îi iei ceva sau când îi construiești în vecinătatea lui, întotdeauna o să aibă nemulțumiri. Terenul este proprietatea statului, este dat în folosință gratuită Muzeului Antipa. Drept urmare, folosința poate fi retrasă și atribuită altei instituții care are o misiune, tot așa, muzeistică”.

Întrebat dacă se ia în considerare emiterea unui act normativ prin care să se retragă dreptul de folosință Muzeului Antipa, Greblă a spus că, din punct de vedere „tehnico-juridic” este posibil acest lucru.

„Tehnico-juridic, terenul poate fi luat, pentru că este dat în administrare gratuită lor, dar vom lua o asemenea decizie numai după ce vom vedea și sarcinile care vor fi fost impuse prin certificatul de urbanism, alte elemente care țin de oportunitate și în ce fel de regim de înălțime, ce arhitectură trebuie, cât va afecta Muzeul Antipa sau nu îl va afecta”, a declarat acesta.

„Deocamdată suntem în faza în care se face o schiță pentru a vedea cum va arăta suprafața terenului care poate fi dezlipită din suprafața totală dată în administrare muzeului (Antipa, n.r.). După care, pe schița aia, se va vedea ce se poate construi, cum, în ce mod și așa mai departe”, a mai spus Greblă, adăugând că sunt chestiuni tehnice.

Totuși, managerul Muzeului Antipa nu consideră că este relevant cine cere acest teren și cu ce scop. „Nu este relevant cine anume îl cere și pentru ce îl cere. De-a lungul timpului, au mai fost tentative pentru diferite alte destinații și, de fiecare dată, discuția a fost în jurul dezvoltării Muzeului Antipa, nu în jurul destinației prevăzute în acel moment. De aceea și acum tot în sensul acesta este argumentația”, a declarat Luis Popa pentru Mediafax.

Acesta a explicat că este o vorba despre o propunere care „a fost trimisă pe linie ierarhică, către diferite instituții până în final la noi, care suntem administratori, să ne spunem punctul de vedere”.

„L-am făcut cât de bine argumentat am putut, așteptăm să vedem ce poziție vor avea, nu au lăsat să întrevadă niciun fel de curs al evenimentelor”, a mai spus acesta.

„Proprietar este statul român, prin Ministerul Culturii, și administrator este Muzeul Antipa și, în mod normal, ar trebui să existe un acord al administratorului pentru orice fel de întâmplări legate de imobil”, a declarat Popa.

„Sper ca, așa cum de-a lungul timpului au mai fost astfel de tentative, și acum, în urma explicațiilor, lucrurile se vor liniști, pentru că, probabil, s-a făcut fără să se cunoască situația concretă a Muzeului Antipa, ca fiind cel mai vechi muzeu, cel mai vechi imobil de aici, din zona asta Kiseleff, singurul care supraviețuiște de atunci și care e încărcat de o întreagă semnificație simbolică, culturală, și probabil că în momentul propunerii respective nu s-a avut în vedere acest aspect, îmi vine greu să cred că lucrul acesta poate fi ignorat. La urma urmei, este un punct în jurul căruia orașul s-a dezvoltat aici, în zonă”, a mai spus acesta.

Conducerea muzeului a înaintat luni un răspuns către Ministerul Culturii, prin care își manifestă opoziția față de ideea înstrăinării a 45% din suprafața liberă de construcții a instituției.

Argumentele sunt legate de calitatea de monument istoric a muzeului, în integralitatea sa, de apartenența la o zonă construită protejată, importanța spațiului verde și nevoia de spațiu pentru activitățile instituției muzeale.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este înscris în L.M.I. ca monument istoric de importanță națională, având codul B-II-m-A-18983 și adresa în Șoseaua Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 1, sector 1, municipiul București. Imobilul Muzeului Antipa a constat încă de la început din clădirea principală, precum și din parcul Muzeului Național de Istorie Naturală, care a fost opera arhitectului peisagist francez Édouard Redont.

Un alt plan de amenajare peisagistică a curții muzeului a fost realizat de arhitectul peisagist Fritz Rebhuhn în anul 1943. Din analiza acestor planuri rezultă că edificiul studiat a fost gândit într-o relație de simbioză cu situl natural în care a fost amplasat, sit definit ca atare până la edificarea clădirii muzeului.

„Considerăm că pierderea unei părți importante din suprafața curții muzeului – 5.300 mp echivalează cu circa 45% din suprafața liberă de construcții -, ar altera major relația simbiotică gândită inițial între clădirea muzeului și incinta sa”, se arată în comunicat.

Muzeul „Grigore Antipa” face parte din Zona Construită Protejată nr. 84 Parcul Delavrancea, curtea sa fiind marcată ca spațiu verde amenajat. Regulamentul zonei protejate cu grad de protecție maxim impune protejarea valorilor arhitectural – urbanistice, istorice și de mediu natural în ansamblul lor.

Un alt element foarte important al zonei, potrivit reprezentanților instituției, este vegetația abundentă păstrată în cadrul incintei, care se află într-o zonă a orașului unde traficul, atât cel auto cât și cel pietonal, este extrem de intens. Prezența vegetației în curtea muzeului conferă incintei și zonei o parte importantă din caracterul său deosebit, fiind o sursă de aer proaspăt și răcoare pe timpul verii și oferind liniște prin absorbția poluării fonice cauzată de circulație. Prin urmare, prezența vegetației este de o importanță majoră în zonă, contribuind din plin la confortul urban.

În plus, spațiul verde din incinta muzeului a fost în ultimii cinci ani terenul pe care s-au desfășurat numeroase activități în aer liber pentru copii, activități care s-au bucurat de un mare succes și de un număr impresionant de participanți.

Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare și un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul dintre cele mai iubite și vizitate din București și din țară. În același timp, datorită dezvoltării patrimoniului și diversificării activităților din ultimii 100 de ani, muzeul are nevoie de suplimentarea depozitelor pentru colecțiile în continuă creștere, de un spațiu adecvat pentru organizarea de expoziții temporare de anvergură, dar și de spații noi de expunere.

În perioada recentă, prin Contractul de management nr. 86/18.09.2017 este prevăzută extinderea muzeului printr-o construcție subterană care să păstreze intact spațiul verde și care să ofere spațiile suplimentare de care muzeul are nevoie.

Extinderea muzeului va genera următoarele beneficii: depozitarea colecțiilor în condiții optime de climat și securitate, dezvoltarea colecțiilor în spațiile nou construite, inclusiv oferirea de spațiu temporar sau permanent pentru colecții aflate în dificultate la oricare alte muzee de profil din țară, organizarea optimă a programelor cultural-educaționale și de valorificare a patrimoniului (expoziții temporare etc.), creșterea substanțială a numărului de vizitatori, prin folosirea spațiilor expoziționale nou create, ceea ce ar crește sustenabilitatea financiară a muzeului, dezvoltarea activității curatoriale și de cercetare a patrimoniului în spațiile eliberate în vechea clădire a muzeului.

„În acest sens, păstrarea intactă a suprafaței de teren ce aparține muzeului este de o importanță capitală, fiind practic garantul existenței și dezvoltării Muzeului Național de Istorie Naturală «Grigore Antipa»”, concluzionează reprezentanții muzeului.

„Muzeul Național de Istorie Naturală «Grigore Antipa» își manifestă încrederea că Guvernul va lua în considerație necesitatea păstrării parcului actual și a extinderii spațiilor muzeului, fără afectarea spațiului verde”, se mai arată în comunicat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce se întâmplă pe piaţa medicamentelor din România?